Cristi Iacob și soța sa, Gabriela, au fost eliminați de la Power Couple România, în ediția de miercuri, 14 februarie, după ce au fost votați de celelalte echipe să părăsească competiția, în favoarea Elizei și a lui Cosmin Natanticu.
În urma unui vot sportiv, încărcat de emoții și lacrimi, cei doi soți au fost nevoiți să părăsească Malta. După eliminarea de la Power Couple, actorul Cristi Iacob a mărturisit că nu este supărat și că își înțelege colegii pentru care are doar sentimente frumoase.
Gabriela și Cristi Iacob, eliminați de la Power Couple România
În urma probei cuplurilor, numită „Bucătărie cu fundul în sus”, în cursa pentru eliminare au intrat, alături de Cristi și Gabriela Iacob, care aveau cei mai puțini bani, Eliza și Cosmin Natanticu. Cei doi au pierdut proba, însă nu și simpatia colegilor lor, care au apreciat curajul acestora de a intra primii, fără a ști la ce să se aștepte.
Concurenții au fost nevoiți din nou să nominalizeze cuplul care va trebui să rămână, dar și cuplul care va trebui să plece acasă și să părăsească Power Couple România.
Deciziile au fost luate greu, cu lacrimi și păreri de rău, întrucât ambele cupluri au reușit să câștige simpatia tuturor. Daiana Anghel și Sorin Gonțea au fost cei care și-au exprimat primii votul de a rămâne în casă familia Natanticu. Pe rând, fiecare cuplu și-a expus motivul nominalizării și toți cei prezenți au ales ca Gabriela și Cristi Iacob să fie cei care părăsesc, de data aceasta, competiția.
„Dragii mei, considerați-vă neeliminați, decât conform regulamentului. Sufletește nu ați fost eliminați!”, a spus Dani Oțildupă ce s-a aflat echipa care va rămâne în continuare în casă, dar și cea care va pleca.
„Cristi cu Gabriela sunt exemplu de moralitate, de demnitate, de luptă, de putere, de încredere și iubire. Sunt… eu nu am văzut oameni mai puternici, mai dârji, mai sudați, deci… ceva… de aceea toată lumea e distrusă!”, a spusEliza Natanticu.
Cristi Iacob și Gabriela, primele declarații după eliminare
Cristi Iacob și soția lui, Gabriela, au declarat că nu sunt deloc supărați de votul celorlalte echipe. Mai mult, ei s-au arătat emoționați de greutatea cu care aceștia au luat decizia, dar și recunoscători pentru tot ceea ce au trăit în Malta, alături de celelalte echipe.
„E frumos să descoperi că nu ești singur pe planetă. Că mai sunt oameni și că oamenii încă își mai folosesc sufletul!” au spus cei doi, completându-se unul pe celălalt.
„Când vezi în stare pură cu sufletele rupte în două, de o parte unii, de o parte alții (…) Faptul că niște oameni au ținut așa de tare la noi, asta contează mai mult decât orice. Adică nu e o pierdere, e un câștig. E o pierdere în aparență a unor probe, dar un câștig enorm, uman vorbind. Și asta cred că contează mai mult decât orice premiu pe lumea asta!” a adăugat Cristi Iacob.
Înainte de a pleca de la Power Couple România, Cristi Iacob i-a făcut o declarație emoționantă soției sale: „Te iubesc de 200 de ori mai mult. Te-am redescoperit. Te uitasem și te-am redescoperit”.
În competiția au mai rămas șapte echipe. În prezent, pe primul loc se află Oana Matache și Radu Siffredi, urmați îndeaproape de Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Gabriela și Cristi Iacob