Meghan Markle și Prințul Harry au avut parte de momentul lor de glorie, marți seară, când au primit premiul Robert F Kennedy la gala Ripple of Hope, pentru că „au luptat împotriva rasismului” din cadrul monarhiei britanice.
Harry a fost văzut cum a pus o mână în jurul lui Meghan, în timp ce așteptau să își primească trofeul.
Harry și Meghan, recompensați pentru lupta „anti-rasism” din cadrul Familiei Regale
Aflat pe scenă alături de soția sa, ducele de Sussex a vorbit despre importanța expunerii experiențelor proprii.
Cuplul a participat la gala Ripple of Hope din New York pentru a accepta premiul pentru drepturile omului de la Fundația pentru Drepturile Omului Robert F. Kennedy. Acest premiu a mai fost oferit unor personalități precum Barack Obama și Hillary Clinton.
Kerry Kennedy (63 ani), fiica lui Robert F. Kennedy, a afirmat că a decis să ofere premiul ducilor de Sussex pentru curajul lor eroic de a sta împotriva „rasismului strictural” din cadrul monarhiei.
„Am mers la cea mai veche instituție din istoria Regatului Unit și le-au spus unde greșesc, că nu pot avea rasism structural în interiorul instituției”, a afirmat aceasta, citată de Daily Mail.
„S-au ridicat și au vorbit despre dreptatea rasială și bolile mentale într-un mod incredibil de curajos”, a precizat Kerry Kennedy, care susține că a fost impresionată de decizia lui Meghan Markle de a vorbi despre propriile probleme de sănătate mentală, când aceasta a dezvăluit că a avut gânduri suicidale.
Povestea inelului purtat de Meghan Markle la gala Ripple of Hope
La acest eveniment, ducesa de Sussex a purtat o rochie lungă, albă, pe umeri, cu decupaj pe picior, creată pe comandă de către casa de modă Louis Vuitton.
Meghan a accesorizat rochia cu o poșetă neagră și o pereche de pantofi stiletto în aceeași nuanță, precum și o pereche de cercei lungi de aur. Însă ceea ce a atras cu adevărat privirile a fost inelul cu smarald acvamarin ce i-a aparținut Prințesei Diana.
Inelul cu piatră enormă a fost creat de bijutierul britanic Asprey pentru Prințesa Diana la începutul anului 1990.
Bijuteria a ajuns în posesia Prințului Harry după moartea Dianei, care și-a pierdut viața într-un accident rutier, în august 1997.
Inelul are o valoare estimativă de 90.000 de euro.
Prințesa Diana a purtat superbul inel pentru prima dată în 1996, în timpul unei vizite în Australia, la câteva luni de la divorțul de Prințul Charles.
Acest inel nu este singura bijuterie pe care Prințul Harry i-ar fi dat-o soției sale. Inelul de logodnă al lui Meghan Markle a fost făcut din două diamante ce i-au aparținut pe vremuri Prințesei Diana, pe care Harry le-a combinat cu o piatră prețioasă din Bostwana.
Meghan a mai fost văzută purtând ceasul Cartier Tank Française, în valoare de 23.000 de dolari, ce i-a aparținut mamei lui Harry.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu ținuta purtată de Meghan Markle la gala Ripple of Hope.