Chiar dacă eşti o persoană în publică în România, nu eşti mai presus de lege. Dar dacă eşti vedetă, cu atât mai mult vei ajunge în faţa camerelor de luat vederi şi pe primele pagini ale ziarelor. Iată câteva vedete care au avut lipici la procese şi scandaluri:
Şerban Huidu
Fostul prezentator al Cronicii Cârcotaşilor a avut parte doar de nenorociri în ultimii ani. După un accident grav la schi în Austria, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane. Vineri, 29 iunie, judecătorii i-au dat sentinţa lui Şerban Huidu: doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de ucidere din culpă.
Lucian Viziru
Nici cântăreţul nu a avut o viaţă mai uşoară. După ce a intrat într-un con de umbră în ultima vreme, a ajuns să aibă datorii foarte mari la bancă, pe care nu a mai reuşit să le plătească. Din această cauză a fost dat în judecată de instituţie, iar procesul de judecată a început la sfârşitul lunii aprilie. Potrivit unor zvonuri, se pare că Viziru a încetat să mai plătească ratele creditului de peste 180.000 de euro pentru a-şi ajuta tatăl să se trateze de cancer la un spital din Viena.
Oana Zăvoranu
Oana Zăvoranu este urmărită de procese, dar pe care le-a cerut singură. În primul rând se judecă de câţiva ani buni cu mama ei, Mariana Zăvoranu, pe averea lăsată de tatăl vedetei, iar mai nou se judecă şi cu Pepe. După ce au hotărât să se despartă, Oana Zăvoranu a făcut praf apartamentul în care au locuit împreună. Atunci Pepe a denunţat-o pe Oana că i-a furat anumite obiecte şi de aici a început valul de acuzaţii şi înjurături a la Zăvo – odată cu un proces în care se va decide dacă Oana îi va plăti daune lui Pepe.
Moni şi Irinel Columbeanu
Iubire mare între omul de afaceri şi fătuca frumuşică, dar mai de la ţară. După ce a învăţat de la el tot ce a putut şi a reuşit să-şi facă singură propria mică avere, Monica Gabor a divorţat şi dusă a fost din ţară, însă între timp a născut şi o fetiţă, astfel că nu a putut părăsi plaiul mioritic de tot. Ci vedeta tot trebuie să se întoarcă în ţară pentru a o vedea pe Irina, dar şi pentru a se certa mai departe cu fostul soţ pe custodia micuţei…
Adrian Năstase
A încercat să „dispară” cu un bang, dar nu i-a reuşit. Fostul premier a fost acuzat de mai multe acte de corupţie şi atunci când poliţia a dat buzna peste el să-l ia în custodie, acesta a încercat să se sinucidă. Nu a reuşit să se împuşte, aşa cum ar fi vrut, însă s-a rănit grav la gât şi a fost dus la spital. Câteva zile mai tărziu, Adrian Năstase a fost mutat la penitenciarul Rahova, iar acum se spune că de fapt a fost totul o escrocherie şi fostul premier nu a încercat să se împuşte.
Foto: Arhiva Libertatea