Pepe și Yasmine Pascu se căsătoresc religios. Cine sunt nașii și ce artiști vor cânta la eveniment: „Am zis că îmi doresc o nuntă atipică”

.

Pepe (44 ani) se căsătorește religios astăzi, 7 iunie, cu Yasmine Ody, cea care i-a devenit deja soție în acte și care i-a dăruit un băiețel, Pepe Jr. Cei doi nu au ales întâmplător data pentru a se cununa religios. Fiul lor împlinește 2 ani, pe 7 iunie, și au vrut să marcheze special evenimentul. Înainte de marele eveniment, artistul a precizat că își dorește o nuntă atipică, la care vor participa foarte multe vedete.

Pepe se căsătorește religios cu Yasmine Ody

Astăzi este o zi mare pentru Pepe și soția lui, Yasmine. Nu doar își sărbătoresc fiul, care împlinește 2 ani, ci își vor spune „Da” în fața lui Dumnezeu. Apoi va urma o petrecere uriașă, la care vor participa foarte multe vedete din showbizul autohton.

„El (n.r. Pepe jr) e cel mai important lucru din viața noastră, e născut din foarte multă dragoste, pasiune, încredere, respect. De ziua lui de naștere am hotărât să o iau pe mama lui de soție. Noi suntem căsătoriți civil, dar facem și cununia religioasă. Facem și o petrecere restrânsă. Va ieși frumos! Se va naște pe 7 iunie un eveniment pe care Yasmine și cu mine nu îl vom uita niciodată. Eu am spus că îmi doresc o nuntă atipică”, a spus Pepe la Antena Stars.

Artistul și soția lui au invitat la nuntă peste 200 de persoane, printre care familiile lor, dar și numeroase vedete.

„Nu sunt pauze de masă. Există mâncare de toate tipurile. E un live cooking continuu, sunt oameni care se pricep foarte bine la organizare. Este primul eveniment din viața mea pe care nu l-am organizat eu. Doar am spus ce vreau și mi l-au organizat alții. I-am luat pe cei mai buni și stau liniștit”, a spus Pepe despre felul în care s-a organizat pentru ziua cea mare.

Citește și: Pepe și soția lui, escapadă romantică fără copii, cu ocazia aniversării de 30 de ani a lui Yasmine Ody. Ce diferență de vârstă este între ei

Citește și: Pepe susține că fosta soție, Raluca Pastramă, l-a înșelat cu unul dintre prietenii lui: „L-am văzut pe camere”

Cine va cânta la nunta artistului

Pepe s-a asigurat că spectacolul va fi unul pe măsură, iar pe scenă vor urca unii dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați artiști, care vor întreține atmosfera. Printre aceștia se numără Theo Rose, Mandinga, Ioniță și Viorica de la Clejani și Nea Marin cu dansatorii lui.

„E un program artistic foarte bine definit, chiar dacă printre invitați sunt mai mulți artiști decât sunt pe scenă. Pe scenă probabil sunt șapte, opt, zece artiști adunați. E normal, cât poți să faci de la 7-8 seara, până la 5 dimineața?! Fiecare are câte 45 de minute, o oră. Sunt foarte mulți, de la dansatori, Nea Mărin cu tot alaiul, până la Theo Rose sau L.A, Johnny Romano. Vin toți, mă”, a spus Pepe pentru Cancan.

Citește și: Daniela Crudu și-a revenit rapid după a doua sarcină. Cum s-a filmat după ce a trecut pe la salonul de înfrumusețare

Citește și: Fiica Iuliei Albu și a lui Mihai Albu a strălucit la banchet. Mikaela a purtat o rochie creată de celebra mamă și i-a împrumutat pantofii Valentino: „M-am simțit ca o prințesă”

Cine sunt nașii lui Pepe și ai soției lui, Yasmine Pascu

Pepe și soția lui au ales o pereche de nași apropiați sufletului lor.

„Fratele meu și cumnata mea, oamenii care m-au crescut și oamenii de la care am învățat cum e bine să iubești”, a spus Pepe despre cei care au primit rolul de nași.

„Este totul superbine organizat, avem încredere că o să iasă un supereveniment și toată lumea vine să se distreze. Totul este în detaliu pus la punct. Dacă au curaj, oamenii să înțeleagă un altfel de concept, așa cum l-am prezentat eu celor care organizează nunta, și care au înțeles perfect și au venit și cu 3-4 idei în plus, care au fost extrem de potrivite”, a mai spus artistul înainte de nuntă.

Pepe a precizat că a renunțat la tradiții și că acest eveniment în costă foarte mult, dar acest aspect nu este important pentru el.

„E la un alt nivel, e total altceva. Sunt curajos, ce-i drept. E sinucidere din punct de vedere financiar, pentru că e foarte scump ceea ce fac. Ne dorim un eveniment la care oamenii chiar vin să se distreze, nu sunt pauze de masă și nu există momente moarte și tradiții obositoare”, a precizat cântărețul.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Pepe și soția lui, Yasmine

Sursă foto: Facebook, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton