De mai bine de două decenii, Lavinia Petrea lucrează la Pro TV, locul unde a venit pentru prima oară, în calitate de studentă să facă practică. A rămas în perioada de probă, după care a fost validată ca reporter. A lucrat pe tură de zi, de noapte, a transmis pentru Știrile Pro TV inclusiv din Irak sau Afganistan, arzând toate etapele până a ajuns la pupitrul Știrilor Pro TV. Înainte să își construiască, însă, o carieră în televiziune, Lavinia Petrea a dat admitere de două ori la Academia de Poliție, unde a picat de două ori.
Cuprins
Cuprins
Lavinia Petrea și-a dorit să ajungă polițistă
Lavinia Petrea și-a dorit din copilărie să fie independentă, sentiment insuflat de bunica ei maternă. Înscrisă la Clubul Sportiv Școlar numărul 4, a făcut atletism de performanță, participa la competiții, dar era și ajutor de nădejde la alte concursuri. „Erau competiții sportive în weekend-uri, începeau vinerea și se terminau duminica. Eram printre copiii Federației Române de Atletism care ajutau la pregătirea sălii de concurs, la pregătirea locurilor în care se desfășurau în weekend concursurile, pentru că partea asta de organizare presupune tot felul de lucruri mărunte, dar pe care trebuie să le facă cineva. Și eram foarte mulți copii, eram copiii cluburilor sportive, cei care în weekend-urile cu competiție veneam și inclusiv ofeream medalii, pregăteam, scriam diplomele, se scriau de mână.
Eram în clasa a III-a când am început să fac atletism. Da, am crescut acolo și eu aveam concursuri când și când. Erau pe categorii de vârstă, erau foarte multe competiții și de acolo câștigam primii bani. Îmi aduc aminte că mi-au cumpărat o pereche de cizme. Mi s-a părut incredibil că pot să fac asta cu banii mei. I-am strâns, nu mai știu exact, oricum erau sume mici, dar pentru mine era ceva fabulos și am reușit și mi-am strâns din banii aceea suma suficientă încât mi-au cumpărat o pereche de cizme negre din piele. Cred că eram în clasa a VIII-a, a fost minunat”, a povestit, Lavinia Petrea, pentru Unica.ro despre primii bani câștigați.
Citește și: Planul alimentar care o ajută pe Lavinia Petrea să nu se îngrașe la 41 de ani. Ce a exclus vedeta din dietă
”A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns, n-am vrut să vorbesc cu nimeni”
Prezentatoarea Știrilor Pro TV a avut de ales, după absolvirea liceului, dacă va continua cu sportul sau va schimba macazul.
”Am făcut atletism din clasa a III-a până în primul an de facultate și am participat la competiții sportive, mergeam în cantonamente, antrenamentele erau foarte serioase, dar în momentul în care a trebuit să mă decid dacă merg mai departe, spre exemplu către Facultatea de Educație Fizică și Sport, pentru că îmi doresc cu adevărat să și continui într-o carieră de sportiv, mi-am dat seama că nu sunt suficient de talentată încât să ajung la performanțe extraordinare, care să mă motiveze cu adevărat să merg pe drumul ăsta. Și, pentru că eram fascinată de cariera militară pe care a avut-o bunicul meu, mi-am dorit foarte mult să mă fac polițistă și am dat la Academia de Poliție”, ne-a explicat Lavinia Petrea raționamentul de la acea vreme.
Doar că susținerea examenelor de admitere la Academia de Poliție nu s-a soldat cu succesul mult așteptat. Lavinia Petrea avea o condiție fizică foarte bună și nu a avut probleme la proba sportivă, care era eliminatorie. Nici în al doilea an norocul nu a fost de partea ei.
”Da, am dat în primul an și am fost pe a 27-a poziție din 25 la media finală. A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns, n-am vrut să vorbesc cu nimeni. I-am zis mamei că nu mă interesează. Eu nu merg la altă facultate. Eu stau un an acasă și o să dau din nou la Academia de Poliție”, ne-a povestit ea. Însă, mama pe de o parte și profesoara de istorie, pe de altă parte, cu care se pregătise pentru admitere, au convins-o să nu stea un an acasă, ci să dea admitere la SNSPA, ceea ce s-a și întâmplat.
„Era examenul în toamnă, pe 11 septembrie 2011, o să țin minte toată viața. Am intrat la stat, chiar cu bursă în primul an și am mers la SNSPA. Am dat și în anul următor la Academia de Poliție. Am continuat să mă mai pregătesc încă un an. Am picat din nou și am rămas la SNSPA. Dar uite că viața m-a dus către direcția respectivă de care am fost foarte atrasă, deși Academia de Poliție și cariera de polițist nu sunt deloc ca în filme. Și iată că eu, ca jurnalist, sunt pe eveniment și am intrat în contact cu polițiști, procurori. Dar vezi, asta mi-a arătat că viața te pune până la urmă pe drumul care trebuie, cred. Deși dezamăgirea fusese atât de mare atunci pentru mine, a fost mult mai bine”, a dezvăluit, pentru Unica.ro, Lavinia Petrea.
Astfel, din al doilea an de facultate, lucrurile au intrat pe un făgaș normal pentru Lavinia Petrea. A făcut practică la Pro TV și s-a angajat ulterior, rămânând fidelă postului de televiziune de mai bine de 20 de ani. Prezentatoarea Știrilor Pro TV este căsătorită cu procurorul Romulus Varga și au împreună trei copii – Mathias, Klara și Karin.
Sursa foto: Instagram
Ultima modificare iunie 25, 2024 4:22 pm