Actorii spanioli din „Vicky Cristina Barcelona”, Penelope Cruz şi Havier Bardem, s-au căsătorit în secret luna aceasta, după o relaţie care durează de câţiva ani.
Reprezentanţii lui Penelope Cruz au confirmat zvonurile apărute în tabloide: actriţa de 36 de ani s-a căsătorit în secret cu iubitul ei, actorul Javier Bardem, de 41 de ani.
Cei doi sunt împreună din 2007, însă relaţia lor s-a desfăşurat departe de ochii presei. Deşi a fost întrebată de mai multe ori despre relaţia cu Javier Bardem, Penelope Cruz a spus că nu vrea să dea detalii despre viaţa ei personală.
Ceremonia a avut loc în Bahamas, în casa unor prieteni, în prezenţa câtorva persoane din familie. Se pare că Penelope Cruz a purtat o rochie Dior Haute Couture creată special pentru acest eveniment de designerul John Galliano, care îi este prieten de mult timp.
Prin această nuntă, Penelope Cruz şi Javier Bardem intră în cercul select al cuplurilor căsătorite care au câştigat câte un Oscar. Penelope a primit statueta în 2009, pentru rolul secundar din „Vicky Cristina Barcelona”, iar Javier are în palmares un Oscar pentru rolul din „No Country for Old Men”, câştigat în 2008. Michael Douglas şi Catherine Zeta Jones formează o altă familie în care ambii soţi deţin un Oscar.
Atât Penelope Cruz, cât şi Javier Bardem sunt la prima căsătorie. Actriţa a fost cât pe ce să ajungă în faţa altarului cu Tom cruise.