Paula Vieru a fost eliminată, duminică seară, de la Exatlon, după ce a pierdut duelul direct cu fosta gimnastă Monica Roșu. Astfel, echipa Faimoșilor a mai rămas fără un membru.
„Le mulțumesc că m-au susținut în orice traseu. Este o echipă minunată. Păcat că presiunea competiției îi aduce uneori în situații dificile. Sper să se regăsească și în puținul timp cât a mai rămas să redevină echipa de la început”, a afirmat Paula, după eliminare.
„Au toate șansele, sunt oameni puternici. Cât despre duelul de astăzi. Mulțumesc Monica! A fost un duel extraordinar! A pierde împotriva Monicăi Roșu este ceva la care nu te poți gândi. De aia nici nu pot fi supărată că am pierdut astăzi. Experiența ei s-a văzut pe traseu”, a mai spus ea.
Cine este Paula Vieru
Paula Vieru este din Brașov și a practicat atletismul de la vârsta de 9 ani. Este multiplă campioană balcanică cu echipa (4×400 m) și a fost de 10 ori campioană națională la senoiri cu echipa.
Vieru s-a retras din viața competițională și în prezent este kinetoterapeut. În acest sens, ea colaborează cu Federația Română de Atletism.
De asemenea, Paula este cutman, adică oprește sângerările luptătorilor la galele de MMA.
Tânăra are un cabinet de kinetoterapie la Brașov și predă la două școli.
De nouă ani, ea trăiește o frumoasă poveste de dragoste, iar în luna mai a anului trecut, s-a căsătorit.
Paula Vieru și-a dorit foarte tare să ajungă în Republica Dominicană și să participe la Exatlon.
„Am o carieră bogată în spate, de vreo 16 ani de atletism. Am 29 de ani acum, am fost multiplă campioană națională, balcanică. Am emoții, normal, dar sper să fie constructive. Când vine vorba de sport, în urma mea a rămas așa o ușiță neînchisă și sper că aici îmi pot întregi cariera”, declara tânăra la intrarea în competiție, în urmă cu două săptămâni.
Citește și: Cine este Ciprian Silași, războinicul eliminat de la Exatlon
Citește și: Roxana Vancea a părăsit „Exatlon”, după o ceartă cu Giani Kiriță
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare noiembrie 12, 2018 11:40 am