Paula Seling, primul interviu după ce s-a speculat că a divorțat. Mărturii despre căsătoria cu Radu Bucura

.

După ce s-a spus că a divorțat, Paula Seling a făcut primele declarațiile despre relația cu Radu Bucura, cel care i-a fost soț timp de 17 ani.

Paula Seling, în vârstă de 43 ani, a fost invitata lui Horia Brenciu la podcastul „Lucruri Simple”. Pentru prima oară de când s-a spus că a divorțat de partenerul ei de viață, Radu Bucura, artista a vorbit despre relația cu acesta.

Paula Seling, primul interviu după ce s-a spus că a divorțat: „Am lucrat foarte multe lucruri frumoase împreună”

Au fost câteva lucruri interesante la tine legate de 2005 și 2007. În primul rând, în 2005 te-ai căsătorit. Istoria e foarte importantă, pentru că voi vă știați de foarte mult timp. Eu cred că această căsătorie a fost benefică pentru tine. Eu știu foarte clar, că l-am văzut pe soțul tău de foarte multe ori, i-a spus Horia Brenciu artistei în cadrul podcastului.

Cântăreața nu a confirmat despărțirea de cel care i-a soț timp de 17 ani și care s-a ocupat de cariera ei până recent. În schimb, a povestit despre lucrurile care i-au legat în tot acest timp.

Am lucrat foarte multe lucururi frumoase împreună, multe videoclipuri, multe piese, multe momente. Și la Eurovision, el a fost autorul ideii pianului de sticlă, care cumva, cu dublu capăt, care a fost ca o emblemă pentru noi atunci, în 2010.

El s-a ocupat o foarte mare perioadă de timp de ceea ce a însemnat bookingul meu și am fost, într-adevăr, parteneri de afaceri, a mărturisit Paula Seling.

Ce spunea Radu Bucura când a fost întrebat dacă a divorțat de Paula Seling

Nici Radu Bucura nu a confirmat divorțul, dar a recunoscut faptul că nu mai este managerul artistei.

Da, este adevărat, nu mă mai ocup de activitatea Paulei. Cristi Stan se ocupă de concerte și tot ce este nevoie. Găsiți numărul lui pe site, puteți să sunați acolo să aflați tot ce aveți nevoie cu privire la activitatea profesională a Paulei. În rest, nu sunt interesat să comentez alte detalii, nu o să discut viața personală, detaliile din viața privată rămân private, a declarat Bucura pentru Click.

Pe de altă parte, noul manager ar fi confirmat, fără să vrea, divorțul lui Radu Bucura de Paula Seling. Întrebat de un reporter Click! dacă el se ocupă de activitatea Paulei de la divorțul acesteia de Radu, Cristian Stan a răspuns afirmativ.

„Da, este adevărat, corect”, ar fi spus Cristian Stan.

De ce ar fi divorțat Paula Seling și Radu Bucura

Paula Seling și Radu Bucura ar fi divorțat după 17 ani de căsnicie, din cauza certurilor și a tensiunilor, potrivit unor surse din apropierea celor doi. În plus, aceștia nu ar mai fi fost văzuți împreună de ceva timp, în condițiile în care mergeau împreună peste tot.

Paula Seling a publicat în mediul online, în luna septembrie, un mesaj care ce sugera faptul că trece printr-o perioadă de schimbări în viața ei.

Uneori simți că drumul te duce într-o direcție fără să poți să faci nimic. Că o frunza pe râu, ca un pasager într-un tren luat la întâmplare. Dar toate se fac spre bine. Și, cândva, vei înțelege motivul pentru care destinul te-a purtat spre locuri pe care nu le-ai văzut până atunci, a scris cântăreața.

Sursă foto: Instagram, captură video YouTube

Ultima modificare noiembrie 10, 2022 7:17 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale