S-a născut la 25 decembrie 1978 la Baia Mare. Cânta la pian de la 6 ani, iar de la 10 într-un cor de copii unde era şi solistă.
Participă la multe concursuri regionale şi judeţene şi e un fel de vedetă locală încă din copilărie. La 15 ani se înscrie la Şcoala Populară de Arte şi face parte dintr-o trupă de copii, Enders. În 97, la terminarea liceului, deschide concertul Joan Baez, ia trofeul Mamaia şi lansează primul album în limba engleză, „Only love”.
Colaborarea cu Nicu Alifantis din 1999 a fost fructuasă: „Ploaie în luna lui Marie” a fost Hitul Anului la Festivalul de la Mamaia din acelaşi an.
În 2001 câştigă premiul pentru cea mai bună voce feminină la Premiile Industriei Muzicale Româneşti, iar 2002 reprezintă anul în care şi-a dat testul de maturitate la Cerbul de Aur pe care l-a şi câştigat. Un an mai târziu a scos cel mai consistent album de până atunci.
În 2005 s-a măritate cu Radu Bucura, împreună cu care a deschis o casă de producţie, UNICORN RECORDS.