Divorțul Simonei Halep (30 de ani) de Toni Iuruc (43 de ani) a dat naștere unui zvon conform căruia între sportivă și antrenorul ei, Patrick Mouratoglou (52 de ani), ar fi ceva mai mult decât o relație strict profesională.
Mouratoglou este cunoscut ca un Don Juan în lumea sportivă, el fiind suspectat în urmă cu câțiva ani că ar fi avut o relație amoroasă cu Serean Williams, pe vremea când îi era acesteia antrenor.
Francezul cu origini grecești are în prezent o relație cu Ada Obilu, cu care are două fete, una în vârstă de 6 ani, iar cealaltă de 3 ani.
În presa internațională nu se cunosc foarte multe detalii legate de Ada, dar din informații personale apărute pe contul său de Instagram reiese că este din Franța
Ada este o prezență extrem de discretă în public, iar ea și Patrick își țin relația departe de atenția curioșilor.
Până să o cunoască pe Ada, Mouratoglou a mai fost căsătorit cu Clarisse, în 2012, însă relația lor nu a durat mult. Ei au împreună două fete.
La momentul despărțirii de Calrisse apăruseră zvonurile că motivul divorțului ar fi fost Serena Williams. Înainte de Clarisse, Patrik Mouratoglou a mai fost căsătorit cu o femeie care i-a adus pe lume un băiat.