Patrick Dempsey și-a adus familia pe covorul roșu. Ce schimbați sunt copiii actorului

.

Au făcut senzație pe covorul roșu! Patrick Dempsey a participat, zilele trecute, la premiera din Los Angeles a filmului „Ferrari” împreună cu soția sa, Jillian Fink, și cu cei trei copii ai lor.

Actorul, 57 de ani, care a fost recent numit „cel mai sexy bărbat în viață” de cititorii revistei revista People arăta foarte bine într-un costum negru simplu, cămașă gri în dungi și cravată.

Patrick Dempsey și Jillian Fink sunt căsătoriți de 24 de ani

Jillian Fink, în vârstă de 57 de ani, care este căsătorită cu Patrick Dempsey din 1999, a fost ravisantă într-o rochie aurie cu paiete, corset armonios și decolteu generos. Frumoasa blondă avea părul coafat în bucle și un machiaj discret.

Actorul din serialul Anatomia lui Grey a avut lângă el și alte persoane dragi din familie, fiica sa, Talula, în vârstă de 21 de ani, și băieții săi, gemenii Darby și Sullivan, în vârstă de 16 ani.

Fiica actorului, Talula, superbă într-o rochie neagră

Fiica actorului a uimit într-o rochie neagră cu un decolteu adânc, în timp ce frații eu au optat și pentru costume negre

Patrick Dempsey își arată abilitățile ca șofer de curse în filmul „Ferrari”, regizat de Michael Mann, unde îi dă viață pilotului italian Piero Taruffi. Filmul l-a învățat o lecție despre asumarea riscurilor, dar în afara pistei. Pentru a intra cât mai bine în piele personajului, actorului a suferit și o schimbare de look. Patrick Dempsey nu mai are părul grizonat, ci complet alb.

Producția îi mai are în rolurile principale pe Adam Driver, Penelope Cruz și Shailene Woodley.

Val de reacții după ce Patrick Dempsey a fost desemnat „Cel mai sexy bărbat în viață”

Patrick Dempsey a stârnit un val de reacții după ce a fost numit „Cel mai sexy bărbat în viață” în 2023.

Mulți au fost cei care au comentat distincția acordată starului, Patrick Dempsey fiind considerant „irelevant” după câteva decenii în lumina reflectoarelor.

„Vreau să spun că da, este foarte atractiv, dar nu este 2005, de ce nu a fost ales cineva mai relevant?” a întrebat un utilizator pe rețele de socializare, luna trecută.

O a doua persoană l-a numit pe actor — care l-a jucat pe Dr. Derek Shepherd în serialul „Grey’s Anatomy” din 2005 până în 2015 — „irelevant”.

„Am călătorit în timp? Este acesta un flashback de acum 15 ani?” a spus urmăritorul.

Cum și-au salvat căsnicia

Patrick Dempsey și soția sa, Jillian Dempsey, au marcat, în luna august, 24 de ani de mariaj. Jllian a mărturisit atunci, pe Instagram, că soțul ei i-a dăruit un buchet de trandafiri pentru această zi specială.

Cei doi s-au căsătorit în 1999, dar s-au separat pentru scurt timp în 2015, iar Jilian a depus atunci cererea de divorț. Au fost văzuți de mână la 11 luni după ce și-au anunțat despărțirea, în ianuarie 2916.

Patrick a dezvăluit că, în timpul reconcilierii lor, au făcut mult sex, iar asta le-a salvat căsnicia. „Am decis că este timpul să lucrăm la problemele noastre individuale și la problemele noastre de cuplu. Nu eram pregătit să renunț la ea și nici ea nu era. Am fost amândoi hotărâți. Am vrut amândoi să luptăm”, mai spunea el.

Patrick Dempsey mai are un mariaj la activ

Patrick Dempsey a mai fost căsătorit cu regretata actriță Rochelle Parker din 1987 până în 1994; el avea 21 de ani, iar ea 47 de ani în momentul în care au schimbat jurămintele. Parker a murit în 2014.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton