Dinu Maxer (49 de ani) are o relație intensă cu actrița Magdalena Chihaia de șapte luni, dar nu se mai vede căsătorit. Ba mai mult, artistul nu crede că va mai avea nici alți moștenitori.
Dinu Maxer nu a trecut ușor peste divorțul de Deea, cu care a avut un mariaj de 14 ani, iar după acest episod pare că a devenit mult mai precaut. Acum trăiește momentul, dar nu se mai vede făcând pasul cel mare.
Dinu Maxer: „Nu o văd ca ceva ce trebuie făcut”
”Mai nou, dragostea poate fi și fără căsătorie. Când eram mai tânăr, nu am considerat că e necesară, cu Nicoleta, abia după, când mai m-am maturizat. Dar acum nu o văd ca ceva ce trebuie făcut”, spune Dinu Maxer, conform Cancan.ro. În planurile lui nu intră acum nici un alt copil: „Acum nu mă mai văd tată. Dar viitorul e mereu plin de surprize. Am învățat asta în acest an”, adaugă el.
Citeşte și: Copiii lui Dinu Maxer și noua iubită au pozat împreună. Cum a reacționat Deea
Citeşte și: Ce diferență de vârstă e între Dinu Maxer și noua iubită. „Suntem de ceva vreme împreună!”
„Ea are un apartament nou, frumos. Eu îl am pe Andreas, deci nu se pune problema”
Cei doi nu locuiesc încă împreună, asta pentru că Dinu Maxer îl are acasă și pe fiul lui, Andreas. ”Stăm și la mine și la ea. De exemplu, sâmbătă noapte am rămas la ea. Aseară, la mine. Ea are un apartament nou, frumos. Eu îl am pe Andreas, deci nu se pune problema să mă mut eu. Când se va ajunge și la această discuție, probabil va trebui să se mute ea la mine. Din păcate, distanța e mare între apartamentele noastre. Aici e problema”, mai spune solistul.
Citeşte și: Deea Maxer își sărbătorește iubitul în Dubai. Imagini inedite cu cei doi în vacanță
Magdalena Chihaia, iubita lui Dinu Maxer: „Acum ne cunoaștem părinții, prietenii, chiar și rudele”
De cealaltă parte, Magdalena Chihaia crede că destinul i-a vrut împreună și recunoaște că relația lor evoluează cum nu se poate mai bine.
„Pot spune că acum ne cunoaștem părinții, prietenii, chiar și rudele. Au fost câteva evenimente, aniversări și vizite unde am reușit să facem cunoștință, atât eu cât și Dinu, cu cei mai importanți oameni din viața noastră. Toți ne-au primit cu brațele deschide și chiar ne-au spus mulți că semănăm și că ne potrivim de minune. Tuturor li se părea normal să fim împreună. Lucru care ne-a șocat, dar ne-a și bucurat în același timp”, spune iubita lui Dinu Maxer, conform Click.ro.
Dinu Maxer se pregătește să lanseze alături de colegul lui de la AXXA o școală de arte. ”Acum vopsesc gardul. Voi fi în proiect alături de colegul meu din AXXA, Adi. El a avut clădirea, are și multe scule muzicale. Se va preda nu doar muzică, ci și actorie, dans. Va fi și Magda implicată, dar ca și colaboratoare”, adaugă el.
Foto: Facebook
Ultima modificare octombrie 10, 2023 3:30 pm