Papa Francisc a fost salvat de pompieri după ce a rămas blocat în lift

.
Papa Francisc a avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce, timp de 25 de minute, a rămas blocat într-un lift.

Suveranul Pontif se îndrepta spre Piața Sf Petru pentru rugăciunile săptămânale când liftul Vaticanului s-a defectat, iar Papa a rămas captiv.

Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, a fost eliberat de pompieri după 25 de minute. Potrivit The Mirror, acesta și-a cerut scuze credincioșilor care l-au așteptat în tot acest timp.

Trebuie să îmi cer scuze că am întârziat”, a spus Suveranul Pontif zâmbind la începutul rugăciunilor.

A existat o cădere de tensiune, iar liftul s-a oprit și eu am rămas blocat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pompierii au ajuns și le mulțumesc foarte mult și după 25 de minute de muncă au reușit să repornească liftul. Să îi aplaudăm pentru serviciile lor”, a mai spus Papa.

Imediat, mulțimea a izbucnit în ropote de aplauze și scandări.

Este pentru prima dată când șeful Vaticanului a rămas blocat într-un lift, însă acesta nu este imun accidentărilor.

În urmă cu doi ani, în septembrie 2017, s-a zgâriat și a fost nevoit să folosească un bandaj pentru ochi când și-a pierdut echilibrul în Papamobil, în timp ce se afla într-o călătorie în Columbia.

Am fost lovit. Sunt bine”, a glumit atunci Papa Francisc.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton