Anda Adam s-a născut pe 27 aprilie 1980 la Bucureşti. Talentul muzical l-a moştenit de la mama ei care a cântat mult timp în corul radio, inclusiv celebrul cântec…
„Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii…” . Anda şi-a început cariera muzicală la 16 ani, devenind repede preferata multor producători, graţie vocii şi prezenţei scenice plină de dinamism. Primele ei succese au fost cu RACLA „Nu mă uita” sau cu Marijuana „Fete rele”. Deşi şi-a pus pe picioare propria afacere, tot muzica a rămas marea ei pasiune.
Exigentă în ceea ce face, Anda a lucrat un an de zile la albumul „Confidenţial”, alături de Marius Moga, ca să revina în show biz după 2 ani de absenţă. Ultimul ei album este „Queen of Hearts”, despre care Anda spune că „face toţi banii”.
Ce sfat dă Anda unui artist debutant, fără nici un sprijin: „Keep going! Nu renunţa! Pentru că atunci când îţi doreşti ceva foarte foarte foarte tare, la un moment dat se va întâmpla. Printr-o conjunctură favorabilă, va veni soarele şi pe strada ta!”