Ozana Barabancea a reușit să slăbească 40 de kilograme într-un timp relativ scurt, iar schimbarea de look este atât de evidentă, încât a impresionat pe toată lumea.
Ozana Barabancea a decis anul trecut să-și facă operație de micșorare a stomacului, însă artista știe că pentru a ajunge la greutatea ideală nu este de ajuns doar atât și a apelat la sport, în timp ce-și ține sub control alimentația: ”Totul ţine de psihic. Trebuie să îţi pese de ce mănânci, trebuie să îţi pese de tine. Trebuie să mănânc puţin, încet, sunt alimentele pe care corpul meu le respinge. Mănânc maxim 100 de grame pe masă. Operația m-a obligat să fac sport. Acum mănânc dulce doar după ce mănânc carne. Mănânc doar jumătate de bomboană.” – povestea Ozana Barabancea într-un interviu acordat pentru Antena 3.
Ozana Barabancea a postat pe Facebook o fotografie din sala de sport, alături de antrenorul său, iar transformarea fizică este spectaculoasă, astfel încât fanii nu și-au putut stăpâni reacțiile de uimire și comentariile de apreciere au început să curgă imediat. ”Așa îmi trebuie, dacă n-am fost cu minte!” – a glumit Ozana vizavi de imaginea respectivă.
Citește și – Dieta cu care Cristina Șișcanu a slăbit 20 de kilograme
Citește și – Ce secrete ascunde dieta Mihaelei Rădulescu: „Eu nu mă abţin de la nimic”
Citește și – Cum arată fiul Ozanei Barabancea. Andrew are 17 ani, a slăbit și atrage toate privirile
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare august 4, 2021 10:50 am