Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au fost eliminați, miercuri seară, de la America Express. Cei doi au părăsit competiția în ultima etapă din Guatemala.
Joaquin și Ovidiu nu au mai prins un bilet spre Columbia, după ce au intrat în cursa pentru ultima șansă și au ajuns ultimii la Irina Fodor.
Nici vulturul nu i-a mai putut salva pe cei doi prieteni care au reușit să ajungă până în această etapă, cu toate că Joaquin a suferit o mică accidentare la gleznă, care i-a pus câteva piedici pe parcursul competiției.
În cursa pentru ultima șansă au mai intrat echipele formate din Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și Cătălin Bordea și Nelu Cortea.
După ce două etape la rând vulturul a fost verde, de data aceasta, culoarea acestuia a fost roșie. Astfel, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au fost nevoiți să se întoarcă în România.