Otniela Sandu a optat pentru un outfit în temă nu doar cu dress code-ul Unica Urban Party, și anume Endless Summer, ci și cu ziua în care a avut loc evenimentul, mai precis prima zi de școală. Modelul a purtat un set bej și o bustieră cu aspect de piele pe care le-a accesorizat cu o pereche de saboți negri cu toc.
Fusta plisată și cămașa cu umerii căzuți i-au oferit actriței un aer adolescentin. Make up-ul a fost discret, părul ușor ondulat, iar zâmbetul cât se poate de larg.
Din 8 septembrie 2021, pe Otniela o vom putea urmări în cel mai nou sezon al show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities”. „Am dat curs tuturor provocărilor cu o componentă sportivă, însă nu am încercat nimic ce ține de fashion. Mi s-a părut interesantă propunerea”, a declarat actrița.
„Am răspuns afirmativ și vedem ce iese. Sunt un om care încearcă de fiecare dată lucruri noi. Mă scot din zona mea de confort. În viața de zi cu zi îmi fac destul de repede ținutele și rar port hainele așa cum le achiziționez. De obicei le dau o altă interpretare”, a continuat.
„Nu știu dacă toate sunt reușite din punct de vedere stilistic, dacă ne luăm după niște reguli, dar dacă mie îmi plac și mă simt bine, transmit mai mult decât dacă aș purta o ținută clasică, purtată după reguli”, a încheiat Otniela.