Otilia a format mai mulți ani un cuplu cu un bărbat de origine arabă numit Hamude. Recent, perechea s-a despărțit, iar solista a vorbit deschis despre motivele separării.
„Au existat o cerere în căsătorie și o ceremonie restrânsă, în religia lui, fără acte. Nimic oficial. Ceva simbolic. (…) Nu sunt căsătorită și nici nu intenționez să mă căsătoresc, în viitorul apropiat”, declara Otilia în aprilie 2022, pentru revista VIVA!.
Otilia Bilionera și iubitul arab s-au despărțit. Care a fost motivul
„Pentru a întemeia o familie stabilă și unită, cred că cei doi parteneri trebuie să împărtășească aceleași credințe. Eu nu am putut să trec la islam, pentru că provin dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți, unchiul meu fiind preot. Nu-mi pot schimba credința”, a declarat Otilia pentru Roton.
Cu toate că au decis să meargă pe drumuri separate, Otilia și fostul iubit au rămas în relații foarte bune.
„Nu m-a oprit niciodată din nimic, pentru că noi am ținut și ținem și în momentul de față mult unul la celălalt. Sunt sigură că o să avem o relație de prietenie foarte strânsă chiar și după despărțire”, a mai spus cântăreața.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Otilia Bilionera, probleme de sănătate după „Survivor România” 2022
Cea mai recentă lansare a artistei este „Nights In Marrakesh”, o piesă specială pentru ea. Învăluită în mister și plină de senzualitate, apariția Otiliei din videoclipul melodiei este una spectaculoasă.
„«Nights In Marrakesh» este o piesă specială pentru mine, o piesă pe care mi-am dorit-o încă de când am început colaborarea cu Roton. Inițial, era compusă pentru altcineva și sunt de părere că, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, Universul ți-l va oferi. Sper din suflet ca această piesă să fie pe placul tuturor fanilor mei și să îi surprind. Lets experience Marrakesh together!”, a mai declarat Otilia.
Foto: Instagram
Ultima modificare mai 10, 2022 2:28 pm