Oreste Teodorescu a fost oprit, în anul 2021, de polițiștii de la Brigada Rutieră București, iar după ce a fost pus să sufle în aparatul Drug Test, rezultatul a fost pozitiv. Acum, la patru de ani de la eveniment, prezentatorul a vorbit despre momentul respectiv, precizând că, de fapt, nu s-a urcat drogat la volan, ci consumase cu două zile înainte cannabis.
Cuprins
Cuprins
Oreste, despre momentul în care a fost prins sub influența substanțelor interzise la volan
În 2021, Oreste Teodorescu (49 de ani) a fost prins sub influența substanțelor interzise la volan. Trei ani mai târziu, în octombrie 2024, jurnalistul a primit o condamnare de un an fără executare. Invitat acum la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, prezentatorul de televiziune a vorbit despre momentul respectiv, precizând că, de fapt, nu era sub influența drogurilor în momentul în care a fost oprit în trafic de organele de poliție. Consumase, cu două zile înainte, o țigaretă cu marijuana, iar substanța a rămas în sânge.
„Nu am fost prins drogat la volan, am fost prins cu o cantitate de 0,01 THC în sange. Cu două zile înainte să se întâmple această chestiune, fumasem cu niște prieteni de-ai mei un joint cu marijuana. Fumasem din considerente de stres, eu nu beau alcool și atunci, pentru că voiam să ma liniștesc în perioada în care mama mea era pe moarte, am profitat de această călătorie, numită și trip.
Nu sunt atât de inconștient încât să mă sui vreodată la volan. Nu am fost prins drogat la volan, dar legea în România, dacă ai orice cantitate de THC în sânge, se face dosar penal. Mi-am asumat-o, dar este totuși o diferență de percepție între un incoștient care se urcă drogat la volan și un om care a fumat cu două zile înainte.”, a spus Oreste Teodorescu la emisiunea precizată anterior.
Citește și: Oreste Teodorescu, prins la volan sub influența drogurilor
Când a consumat Oreste droguri ultima dată
Întrebat de Denise Rifai când a consumat substanțe interzise ultima dată, Oreste a mărturisit că a făcut-o în anul 2022, dar a precizat că, după ce i-a fost deschis acel dosar penal, nu a mai fumat niciun joint.
„Evident că după acel moment nu am mai fumat niciun joint. N-am consumat și, în general, n-am consumat droguri. Am experimentat diverse stări de-a lungul tinereților mele, legal, în Olanda, în alte părți. În 2022 (n.r. – a consumat ultima dată substanțe interzise).”, a încheiat acesta.
Foto – Facebook/Captură video
Ultima modificare aprilie 7, 2025 1:48 pm