Oprah Winfrey a vorbit deschis despre perioada în care a avut de suferit, din punct de vedere social, din cauza greutății sale. Mogulul mass-media, în vârstă de 68 de ani, a găzduit recent un panel, „The Life You Want Class: The State of Weight” de la Oprah Daily, unde a discutat despre obezitate și criza de greutate, care afectează 2 miliarde de adulți la nivel global.
Jurnalista a purtat conversații pe acest subiect împreună cu specialiștii în obezitate Dr. Fatima Cody Stanford și Dr. Melanie Jay, psihologul Dr. Rachel Goldman și Sima Sistani, CEO al WeightWatchers.
Oprah Winfrey, despre lupta cu obezitatea
Oprah Winfrey a recunoscut că, mare parte a vieții sale, s-a luptat cu kilogramele în plus, dar și cu stigmatizarea greutății.
„Știți cu toții că am fost în această călătorie cea mai mare parte a vieții mele. Greutatea mea cea mai mare a fost de 107.5 kilograme. Nu știu dacă există o altă persoană publică a cărei luptă cu greutatea a fost exploatată la fel ca a mea de-alungul anilor”, a afirmat jurnalista americană.
„Cu toții m-ați văzut ținând diete peste diete”, a continuat ea, înainte de a observa că este „un lucru recurent, deoarece corpul meu pare să dorească întotdeauna să revină la o anumită greutate”.
Precizând că a observat cum oamenii o tratau diferit atunci când cântărea peste 100 de kilograme, Oprah a spus: „Aceasta este o lume care dintotdeaunaa a făcut de rușine oamenii pentru că sunt supraponderali”.
„Și toți cei care am trecut prin asta știm că oamenii te tratează diferit, pur și simplu o fac”, a subliniat celebra prezentatoare de televiziune, citată de People.
Apoi, Winfrey a explicat că s-a confruntat cu acel stigmat, în cea mai mare parte a timpului, când era la cumpărături.
„Este acel lucru în care oamenii spun: „Să-ți arăt mănușile. Ai vrea să te uiți la genți? Pentru că știm că nu este nimic aici pentru tine”, a spus ea.
„Există o condescendență. Există stigmatizare”, a subliniat Oprah Winfrey.
Jurnalista americană, criticată de presa tabloidă
În altă parte a discuției, Oprah Winfrey a vorbit și despre administrarea unui medicament pe bază de rețetă, aprobat de FDA (Food and Drug Administration) pentru persoanele cu diabet de tip 2. Acesta lucrează la nivelul creierului pentru a influența sațietatea și este cea mai recentă tendință de scădere în greutate de la Hollywood.
„Nu ar trebui să acceptăm cu toții mai mult corpul în care alegem să fim? Ar trebui să fie alegerea noastră”, a spus jurnalista.
„Chiar atunci când am început să aud despre medicamentele de slăbit, în același timp treceam prin operația la genunchi și m-am gândit: „Trebuie să fac asta pe cont propriu”. Pentru că dacă iau medicamentul, aceasta este calea ușoară”, a explicat ea.
De asemenea, Oprah Winfrey a explicat că „a fost făcută de rușine în tabloide în fiecare săptămână timp de aproximativ 25 de ani” pentru că „nu are voință” atunci când vine vorba de scăderea în greutate.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Oprah Winfrey