Operația despre care Kate Middleton nu vorbește niciodată. Ea și Prințul William au aceeași cicatrice / Foto

.

Kate Middleton a reintrat în atenția presei zilele trecute, când Palatul Kensington a anunțat că Prințesa de Wales a fost internată în spital și supusă unei intervenții chirurgicale. Acum s-a aflat că nu este pentru prima dată când aceasta ajunge pe mâinile medicilor. Soția Prințului William a mai fost supusă unei operații, în urma căreia a rămas cu o cicatrice.

Catherine a anunțat, prin intermediul reprezentanților săi, că urmează să revină la îndatoririle publice după Paște. Aceasta va rămâne în spital pentru încă 10-14 zile, urmând ca apoi să își continue recuperarea acasă, la Palatul Windsor.

Kate Middleton, operată la cap

Aceasta nu este prima intervenție chirurgicală la care a fost supusă Kate Middleton. În copilărie, Prințesa de Wales a mai suferit o operație la nivelul capului, care i-a lăsat o cicatrice vizibilă. Însă, soția lui WIlliam încearcă să și-o acopere de fiecare dată când apare în public, cu ajutorul părului.

Kate are o cicatrice de aproximativ 7 cm localizată de-a lungul tâmplei, în partea stângă a capului, ceea ce i-a determinat pe observatorii regali să speculeze cum a suferit rănirea, unii sugerând că a fost accidentată într-un meci de hochei.

Dornic să pună capăt zvonurilor, Palatul Kensington a anunțat în anul 2011: „Cicatricea este legată de o operație din copilărie”.

Nu s-au oferit alte detalii și prințesa Kate nu a vorbit niciodată despre intervenția chirurgicală în copilăria ei. De când a intrat în lumina reflectoarelor ca iubită a Prințului William, Kate Middleton a fost internată în spital doar pe perioada sarcinilor, din cauza grețurilor matinale severe.

Citește și: „În cercurile regale nu e un secret”. Prințul William ar putea rupe o tradiție veche de 500 de ani

Citește și: Gestul impresionant făcut de Prințul William după ce Kate Middleton a fost operată. Cum se simte Prințesa de Wales

Citește și: Cum s-au cunoscut, de fapt, Prințul William și Kate Middleton. Imagini de colecție din tinerețea lor. „Ne-am distrat foarte tare!”

Citește și: Cum arată apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. „Nu mai stau cu chirie. M-am hotărât să mă așez la casa ei” / Galerie foto

Cicatricea Prințului William

Prințul William are și el o cicatrice asemănătoare celei a soției sale. Moștenitorul tronului britanic a rămas și el cu această cicatrice tot în copilărie, în urma unui accident la golf.

În timpul unui joc de golf la școala sa din Wokingham în 1991, viitorul rege a fost lovit în cap de o crosă în timp ce se juca cu prietenii săi.

În urma accidentului, William, atunci în vârstă de 8 ani, a suferit o fractură de craniu, fiind supus apoi unei operații care a durat 70 de minute, la Spitalul Great Ormond Street din Londra. Prințul a rămas atunci sub supravegherea medicilor timp de o noapte.

Mama Prințului William, Prințesa Diana, a rămas alături de fiul ei în spital, iar dimineața primul vizitator al acestuia a fost chiar fratele său, Prințul Harry.

Prințul de Wales a vorbit despre această accidentare 18 ani mai târziu, în timpul unei conversații avute cu un copil în vârstă de 10 ani, diagnosticat cu cancer.

„Am fost lovit de o crosă de golf când jucam golf cu un prieten de-al meu”, a spus atunci soțul lui Kate Middleton.

„Eram pe teren și următorul lucru pe care l-am văzut a fost un fier de șapte care a venit de nicăieri și m-a lovit în cap”, a povestit el, potrivit Hello! Magazine.

Mai mult, Prințul William a afirmat că cicatricea lui „strălucește” unori ca faimoasa cicatrice în formă de fulger a lui Harry Potter.

„Uneori strălucește și unii oameni o observă, alte dăți nu o observă deloc”, a mai spus Prințul de Wales.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Kate Middleton și Prințul William

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton