Olga Popa, prezentatoarea emisiunii „Tips&Triks – la drum cu vedetele”, de la „Antena Stars” și producătoarea emisiunii „Răi da’ buni”, s-a infectat cu noul coronavirus în a opta lună de sarcină.
Vedeta a anunțat că va aduce pe lume un copil în luna decembrie a anului trecut, iar patru luni mai târziu, Olga a dezvăluit că are COVID-19. Având în vedere faptul că se află într-un stadiu avansat al sarcinii, prezentatoarea a avut mari emoții cu privire la evoluția bolii în cazul său.
Citește gratuit ediția de aprilie a revistei Unica. O găsești AICI
Vedeta a povestit pe rețelele desocializare întreaga experiență prin care a trecut.
„Am reușit să mă îmbolnăvesc de COVID-19 în luna a opta de sarcină. Ce ar fi trebuit să fie vlogul meu de prezentare sau despre ultima perioadă frumoasă cu burtica de graviduță, s-a tranformat în vlogul despre experiența COVID- 19. Am ales să fac un vlog în care să povestesc pe larg tot ce am simțit în ultima lună de sarcină. De la ziua în care am aflat că trebuie să mă injectez zi de zi, până în clipa în care am scăpat cu viață de virusul pe care nici macar cei mai renumiți medici din lume nu știu exact cum să îl trateze. Vă urez vizionare plăcută și va doresc să nu fiți niciodată loviți de acest virus parșiv. Dacă se întâmplă să treceți totuși prin experiența COVID-19, sper ca informațiile din acest vlog și tot ce am trăit eu pe propria piele să vă ajute să treceți mai ușor peste toate simptomele, stările, panicile și să vă însănătoșiti cât mai sigur și rapid’, a scris Olga Popa, într-un mesaj pe Instagram, în urmă cu câteva zile.
„Am vrut să amân cât se poate de mult acest moment pentru a mă obișnui mai întâi eu cu ideea și apoi să fac față tuturor întrebărilor, mesajelor, sfaturilor, felicitărilor, curiozităților și grijilor din partea voastră. Probabil că dacă nu m-aș fi ‘demascat’, mulți dintre voi nici nu ați fi sesizat că mai curând decât vă așteptați o să mai cunoașteți pe cineva!🧚♀️”, scria Olga Popa, în urmă cu câteva luni, pe pagina sa de Facebook.