Prezentatoarea Observator Special de la Antena 1 și soțul ei, liderul trupei Direcția 5, au anunțat ca vor avea un băiețel.
Octavia Geamănu e însărcinată în cinci luni și jumătate și spune că încearcă sa-și mențină programul de muncă și stilul de viață normal, chair dacă prima parte a sarcinii a ținut-o mai mult la pat, la recomandarea medicului. „Mănânc firesc, fără să am poftă de ceva anume. Dacă e totul bine și nici nu voi pune multe kilograme, cred că voi sta la serviciu, pe sticlă, până în luna a 8-a. Soțul meu mă răsfață la fel ca-ntotdeauna. Mereu a fost foarte atent în ceea ce privește nevoile mele. E soțul perfect pentru mine. Luăm lucrurile pas cu pas. Acum sunt în stadiul în care mă bucur de mișcările bebelușului care îmi dau trezirea în miezul nopții. Însă gândul că anul viitor, pe vremea asta, vom putea merge în vacanță cu copilul nostru îmi aduce o bucurie neimaginată”, spune Octavia încântată.
Viitoarea mamă adaugă că că într-un fel știa că va fi mamă de băiat. „Și-a ales singur numele, cu un an și ceva înainte să vină. Visasem cu mult timp înainte că voi avea un băiețel, cu numele Andrei. Așa că nu puteam să-l schimb”, spune Octavia Geamănu.
Citește și – Valentina Pelinel a făcut publică prima imagine cu bebelușul ei. Cum arată Milan Cristian
Citește și – Surprize pentru Adela Popescu! Ce cadouri a primit pentru bebelușul ei