Oana Zăvoranu (51 ani) și-a pierdut casa de lux în care locuia. Instanța a decis ca imobilul în care vedeta a rămas să locuiască după divorțul de Pepe, să rămână în posesia lui Constantin Ion, cu care aceasta semnase un contract de înstrăinare.
Oana Zăvoranu și-a pierdut în instanță casa de lux din zona Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul vedetei, în privința anulării unui contract de înstrăinare a imobilului. Clădirea a intrat în posesia lui COnstantin Ion, un apropiat al vrăjitoarelor Melissa și Vanessa, care au fost condamnate pentru șantaj și înșelăciune în cazul Oanei.
Așadar, ICCJ a menținut decizia Curții de Apel București din anul 2023, precizând că „reclamanta nu a reuțit să facă dovada contrară mențiunilor privitoare la existența unui consimțământului pentru încheierea actului a cărui anulare se solicită”.
Inițial, Oana Zăvonaru a declarat că imobilul a ajuns în posesia lui Ion Constantin ca urmare a unui contract fictiv de împrumut pentru suma de 174.800 euro.
”În fapt, reclamanta a arătat că a fost victima unui grup organizat, din care face parte și pârâtul, care, prin șantaj și inducere în eroare, au determinat-o să încheie Contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.780/22.07.2011, prin care pârâtul Constantin Ion a acordat un împrumut de 174.800 euro reclamantei Ioana Zăvoranu, aceasta din urmă garantând restituirea sumei împrumutate cu apartamentul nr.2 situat în București, (…), mezazin, sector 1”, se arată în cererea Oanei Zăvoranu, potrivit Fanatik.
Oana Zăvoranu susține că nu a vrut să încheie contractul de împrumut
Oana Zăvoranu susține că nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de împrumut și nici nu a vrut să încheie vreun contract.
„Astfel, reclamanta a învederat că în realitate nu a dorit să încheie contractul de împrumut și nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de împrumut, declarația acesteia cuprinsă în contract în sensul de a primi cu titlu de împrumut suma de 174.800 euro fiind nereală și reprezentând consecința presiunilor, șantajului și activității dolosive, aspect ce rezultă din derularea evenimentelor și declarația unor martori audiați în Dosarul penal nr…./93/2012. Dosar în care, prin Decizia penala nr. …/A din 14.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti, sectia I Penala, instanța a condamnat pe inculpata Lider Roxana la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârșirea infractiunii de înșelăciune (fapta având ca obiect autoturismul marca Porsche Cayman) si pe inculpata Minca Rada la pedeapsa de 3 ani cu inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune (în dauna persoanei vătamate loana Zavoanu). În cuprinsul acțiunii a redat contextul încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr 780/22 iulie 2011”, se arată în aceeași cerere.
Ion Constantin a fost și el trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune, dar a fost achitat. Decizia ICCJ este definitivă.
Vedeta și-a recuperat apartamentul din Iancu de Hunedoara
Pe de altă parte, Oana Zăvoranu și-a recuperat, săptămânile trecute, apartamentul din Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe care l-a deținut înainte de divorțul de Pepe. Acest apartament face parte din imobilele pe care vedeta le-ar fi înstrăinat vrăjitoarelor Melissa și Vanessa.
Curtea de Apel București a dat recent verdictul în cazul unui litigiu care se judecă între Oana Zăvoranu și cumpărătorii apartamentului din Iancu de Hunedoara. Aceștia au achiziționat imobilul de la Buzea Sava Craif zis Manix, fiul tămăduitoarei Brățara. Craif a depus în instanță documente potrivit cărora i-ar fi plătit 50.000 de euro Oanei Zăvoranu. La scurtă vreme după ce a intrat în posesia imobilului, el l-a vândut mai departe cu 100.000 de euro.
Însă, Curtea de Apel București i-a dat dreptate Oanei Zăvoranu, care a cerut desființarea actelor de vânzare, acestea având la bază o înșelătorie. Astfel, judecătorii au decis să apartamentul trebuie să revină în posesia vedetei, acesta fiind apartamentul în care ea s-ar putea muta după ce a pierdut casa din Dorobanți.
Pe de altă partea, hotărârea Curții de Apel nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel.