Oana Turcu și Cristi Brancu au împlinit 10 ani de căsnicie. Prezentatoare a emisiunii ”Refresh by Oana Turcu” și Cristi Brancu, moderatorul emisiunii ”Agenția VIP” de la Antena Stars, sărbătoresc zilele acestea un deceniu de când și-au jurat iubire veșnică în fața altarului.
Oana Turcu și Cristi Brancu s-au căsătorit în 2008 și au împreună un băiețel, pe nume Tudor, alintat Teddy de părinți, în vârstă de 7 ani. Cristi Brancu a mărturisit că secretul relației lor este faptul că trăiesc intens fiecare clipă, dar și că în fiecare zi își fac declarații de dragoste: „Zece ani de căsătorie. Nu e o veșnicie decât pentru cei care nu au întâlnit iubirea care te completează. Pentru noi a durat cât o zi, poate puțin mai mult, pentru ca lângă noi e un băiețel ca o imensă sursă de fericire. Ne spunem ‘Te iubesc, ne sărutăm și ne îmbrățișăm în fiecare zi. E ceva care vine din noi, ca și cum ai spune ‘Bună dimineața!”, – a mărturisit Cristi Brancu.
Oana Turcu și Cristi Brancu sărbătoresc cei 10 ani de când sunt soț și soție printr-o vacanță în doi: „Sărbătorim pe fuga azi și mâine – când e ziua în care ne-am cununat religios, pentru că avem mult de muncă. Dar în week-end plecam într-o țară caldă din Europa, unde ne vom răsfăța după cât merităm!”.
Citește și – Andreea Marin și Lavinia Pârva, criticate și comparate ironic de Iulia Albu
Citește și – Draga Olteanu Matei nu și-a serbat niciodată ziua de naștere. Care este motivul
Sursă foto: PR, Instagram
Ultima modificare octombrie 26, 2018 10:38 am