„Acum e o luptă grea în mine, astăzi am căzut pentru că o tot mut, e greu. Numai că nu îmi permit. Pe termen lung e foarte greu. Acolo s-a intervenit pe loc, fiindcă acasă nu era timp de reacție, până așteptam după ambulanță, trecea destul timp. Astăzi am căzut la ea, că nu pot așa. Este scump, dar se mută la alt centru. Este o luptă grea pentru mine. Și pentru ea este greu, mai ales la vârsta la care se află și cu problemele sale. Cel mai probabil o să o duc săptămâna viitoare din nou acolo, în garsoniera ei. Iar de Crăciun o să vină la mine.”, a adăugat fiica lui Petre Roman la XNS.