Oana Roman anunța în urmă cu aproximativ o lună că se desparte de Marius Elisei, soțul său cu care are o fetiță, pe nume Izabela, însă între timp cei doi au căzut la pace și au petrecut sărbătorile împreună.
Oana Roman a susținut că este vorba doar de o despărțire și nicidecum de divorț, iar acum a revenit cu informații noi în care clarifică apropierea din preajma Sărbătorilor: „S-au întâmplat multe lucruri și nu suntem mereu caractere compatibile, în sensul că eu sunt mai vulcanică, dar pe el îl afectează. S-a ajuns într-un punct în care efectiv lucrurile nu mai funcționau între noi, nu era ok pentru mine, pentru Izabela. Am ajuns în punctul în care am realizat că nu e bine să ne împungem și să stăm în tensiune. Am decis să ne separăm. El s-a mutat și nu a fost simplu. Eu am decis să anunț lucrul acesta pentru că se putea să îl vadă cineva că doarme în altă parte. E mai bine să se știe de la mine.”
Oana Roman a explicat că soțul său s-a mutat la părinții lui și că nicio clipă nu s-a pus problema că ar fi vorba la mijloc despre o altă femeie: „Nu s-a pus problema despre o altă femeie, dar nici despre un alt bărbat. Nu mai funcționau lucrurile, a fost o chestie asumată și discutată. Lumea a început că divorțăm, eu nu m-am gândit neapărat. Între timp au venit sărbătorile și Izabela nu merita să stea cu părinții separați. El s-a mutat la părinții lui. Am mai avut o discuție în care ne-am dat seama că nu ne e bine împreună, dar nici separat.”, – a declarat Oana Roman, într-o emisiune tv, conform Spynews.ro
Oana Roman a mai dezvăluit că în 2019 s-au mai produs și alte separări în familia ei, respectiv de tatăl și sora ei vitregă, Catinca Roman: „2019 a însemnat și o îndepărtare majoră a surorii mele de noi. Familia de sânge pentru mine este formată din două persoane, mama și fiica mea. E greu să gestionezi toate astea în același timp. Am ales să vorbesc pentru că sunt un om asumat. Marius este acasă acum, doarme acasă la noi, cu noi pentru că Izabela și eu avem nevoie de el, afectiv. Separarea a fost singura soluție pe care eu am găsit-o, nu am vorbit despre divorț. În aceste momente comunicarea contează enorm de mult.”, – a mai spus Oana Roman.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare ianuarie 8, 2020 4:11 pm