Oana Roman își conduce astăzi, pe ultimul drum, mama. Mioara Roman a murit pe 23 februarie, la vârsta de 83 de ani. Cu doar o seară înainte de înmormântare, influencerița a visat-o pe cea care i-a dat viață, iar acest lucru pare să o fi afectat-o foarte tare, ținând cont că astăzi este ultima zi în care își mai poate vedea mama.
Cuprins
Cuprins
Oana Roman și-a visat mama înainte de înmormântare
Oana Roman a avut întotdeauna o relație apropiată cu mama ei, Mioara Roman, iar decesul acesteia a fost o lovitură grea pentru fiica lui Petre Roman. În ultimii ani, influencerița a făcut tot posibilul pentru a fi alături de mama sa și de a-i oferi toată îngrijirea de care avea nevoie.
Iar aseară, cu doar câteva ore înainte de înmormântarea Mioarei Roman, Oana a visat-o. Aceasta a sunat-o pe prietena ei, Gabriela Lucuțar, căreia i-a spus despre acest vis și despre faptul că nu îi vine să creadă că doar azi o mai poate vedea pe mama ei.
„La momentul acesta, Oana este din ce în ce mai supărată, mai tristă. Stăteam de vorbă cu ea… Nu îi vine să creadă că mai sunt așa de puține ore”, declarat Gabriela Lucuțar pentru Antena Stars.
„Slujba începe în 5 minute. A visat-o aseară și a plâns foarte mult. M-a sunat și mi-a spus că a visat-o. (…) Mă bucur că are alături oamenii la care se aștepta să vină. Este foarte multă lume”, a dezvăluit femeia.
Oana Roman a venit la slujba de înmormântare a mamei sale îmbrăcată într-o haină neagră, cu o lumânare în mână. Pe chipul ei putea fi citită durerea pe care aceasta o simte pentru pierderea mamei sale.
Colivă cu foiță de aur la înmormântarea Mioarei Roman
Oana Roman a avut grijă ca mama sa să aibă o înmormântare fastuoasă, astfel că a apelat la Gabriela Lucuțar pentru a se asigura că totul este bine pus la punct.
„Am vorbit în detaliu absolut tot cu Oana despre înmormântarea mamei ei încă de când medicii i-au spus că mai are 10 la sută șanse să supraviețuiască. Am stabilit absolut tot, Oana a venit la mine la firmă și am pus la punct tot, șase ore am stat împreună și am discutat. Ea mi-a cerut să fie un eveniment decent, organizat însă la superlativ, cu fast, pentru că doamna Mioara a fost o personalitate impozantă”, a dezvăluit Gabriela Lucuțar pentru Click.
Pe lângă florile albe, pe care și le-a dorit pentru mama sa, Oana Roman a solicitat și o colivă acoperită cu foiță de aur de 24 karate.
De asemenea, trupul neînsuflețit al Mioarei Roman este transportat cu un automobil de lux, iar slujba este oficiată de patru preoți.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la înmormântarea Mioarei Roman
Sursă foto: Libertatea, Facebook
Ultima modificare februarie 28, 2024 4:27 pm