Oana Roman a slăbit spectaculos. Vedeta arată din ce în ce mai bine și nu pierde niciun moment să-și expună silueta în fotografii cât mai sexy și ipostaze cât mai provocatoare.
Oana Roman se mândrește cu rezultatele obținute după ce a avut mare grijă la alimentație, dar recunoaște că a apelat și la proceduri de remedolera corporală. Vedeta a postat o fotografie pe rețelele de socializare în care poartă un halat alb de mătase și se arată ea însăși surprinsă de ceea ce vede în oglindă: „Câteodată mă uit la mine și parcă nu îmi vine să cred că sunt eu!”, – a scris Oana Roman pe Facebook.
Oana Roman a fost felicitată pentru determinarea și ambiția de care a dat dovadă, însă au existat și persoane care nu au crezit ca doar dieta și procedurile de remodelare corporală au ajutat-o să slăbească și au acuzat-o ca și-a făcut operație de micșorare a stomacului:
„Dacă eu demonstrez că n-am făcut operație, plătești cât ar merita minciuna asta pe care o spui fără să ai habar despre ce vorbești?”, – a fost răspunsul Oanei Roman la aceste acuze.