Oana Radu trecea prin momente cumplite în urmă cu an. Artista afla atunci că are chisturi pe corzile vocale. De atunci nu şi nu şi-a mai putut folosi vocea la capacitate maximă şi a vizitat mai mult medici. În final, a ajuns la un specialist la Paris. Acum a trebuit să meargă la control, iar ce a aflat a bucurat-o nespus.
Vedeta e tratată în prezent chiar de medicul care s-a ocupat în trecut de Celine Dion şi Michael Jackson şi are convingerea că, într-un final, totul va fi bine.
Oana Radu: „M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri”
„Am fost la doctorul meu Jean Patrick Abitbol, la Paris. Realitatea este că am descoperit acum un an că am niște chisturi pe corzile vocale, care mă împiedică să-mi folosesc vocea așa cum trebuie, o folosesc în proporție de 20% . Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul, dar realitatea a fost așa: Tehnica este mai bună, și-a revenit vocea și până în ianuarie pot să elimin tot ce am.
Citeşte şi: Oana Radu și soțul ei, la un pas de despărțire înainte de nuntă
Medicul susține că mi s-au retras chisturile și există o îmbunătățire. El i-a tratat pe Celine Dion, Al Pacino, Michael Jackson și mulți alții și tot el susține că s-au mai retras, iar dacă până în luna ianuarie, nu se vor retrage de tot cu tratament, voi fi nevoită să mă operez, din păcate. M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri, dar simt în continuare că îmi este greu, folosindu-mi doar 20 % din voce, deși merg la cântări. Ionuț Tătar a fost cel care m-a ajutat pe mine și mulți artiști”, a povestit vedeta, pe contul ei de TikTok.
Oana Radu este căsătorită de doi ani cu Cătălin Dobrescu. Deşi relaţia lor a trecut şi prin momente mai complicate, împreună au reuşit să găsească un numitor comun. „Lucrurile se țin destul de proaspete între noi pentru că suntem două firi destul de piperate. Nu neapărat că ne certăm, însă ne contrazicem foarte mult. Toate discuțiile noastre sunt doar de la subiectul mâncare. ”De ce ai mâncat? De ce n-ai făcut cum trebuie antrenamentul? Câte zile vrei să mai mănânci? Câte mese interzise vrei?” (…) Mănânc și pe ascuns. El mă ceartă la ce vede”, mărturisea Oana Radu într-o emisiune TV.
Citeşte şi: Oana Radu, despre drama din copilărie care i-a marcat viața: „Ne-a părăsit când aveam trei săptămâni!”
Citeşte şi: Oana Radu, schimbare radicală de look. „Kim Kardashian de România?” Ce și-a făcut artista
Oana Radu: „Nu mă plăcea niciun băiat”
Vedeta a avut probleme cu greutatea în trecut, iar salvarea a venit chiar de la actualul soţ, care a ajutat-o să obţină trupul dorit.
”Eram superfrustrată pentru că nu mă plăcea niciun băiat, mie îmi plăceau băieți, dar lor de mine nu le plăcea. Cred că din cauza asta am intrat la un moment dat în relații greșite, că atunci când nu te place cine vrei tu, accepți orice. Eu mă vedeam grasă și urâtă la corp, că fața mi-a plăcut întotdeauna. Când tu nu ai încredere în tine și ai niște frustrări, accepți”, a mai spus Oana Radu.
Foto: Facebook
Ultima modificare august 1, 2023 11:57 am