Oana Lis a avut curaj în urmă cu mai mult timp să-și deschidă sufletul și să vorbească despre traumele din copilărie și abuzurile la care a fost supusă de tatăl său. Soția lui Viorel Lis a rememorat acum acele momente grele printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Oana Lis, deși mereu veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, a avut o copilărie foarte nefericită și marcată de abuzurile tatălui său. Aceasta a povestit în trecut drama prin care a trecut și a lăsat să se înțeleagă că a fost violată de tatăl ei (mărturisirea inițială a fost făcută de concubina tatălui său de la vremea aceea) pe când avea vârsta de 15 ani, însă nu a putut să dezvolte subiectul mai mult: „Eu am fost terorizată de el. Îmi spunea că mă omoară, că se omoară și că o să îl am pe conștiință. Nu pot să vorbesc despre ce mi s-a întâmplat la vârsta de 15 ani, nu pot.„, – a dezvăluit Oana Lis în emisiunea „La Măruta”.
Oana Lis a mărturisit tot atunci că a încercat să se sinucidă din această cauză și că tatăl său i-a grăbit moartea mamei sale: „La 14 ani am vrut să mă omor, am vrut să plec la mănăstire, am vrut să fac multe lucruri. Am încercat să nu mă mai gândesc. Când văd un tată cu copilul lui de mână, îmi aduc aminte. Nu pot să uit…Nu înţeleg de ce a trebuit să mă nasc în familia asta. Era exact ca în filmele de groază. În public era într-un fel, iar când ajungeai cu el acasă. O bătea pe mama, îl bătea pe fratele meu. Odată a bătut-o pe mama cu o bâtă de baseball. Pe mine mă dădea cu capul de masă, de podea… Toată viaţa mi-a vorbit urât. Toată viaţa m-a înnebunit. Tatăl meu îi bătea pe părinţii lui, pe fraţii lui. Mama mea a avut la RMN semne de la loviturile lui… Tatăl meu este un psihopat„. – a adăugat atunci soția fostului edil al Capitalei.
Acum, Oana Lis a rememorat toate momentele cumplite prin care a trecut odată cu distribuirea unei ştiri pe Facebook în care era prezentat cazul trist al unei tinere din Neamţ care a fost abuzată de tatăl său: „Din păcate am trecut prin asta şi nimeni din familie nu mi-a luat apărarea niciodată! În „familii” se merge pe principiul „dacă nu vorbim despre asta înseamnă că nici nu s-a întâmplat!”. Mi-e scârbă de acești „bărbați”, de violatori!”, – a scris Oana Lis pe Facebook.
Sursă foto: Facebook