Oana Ioniță afirma, în urmă cu câteva zile, că a depus o cerere la tribunal pentru a împărți în mod egal cu fostul ei soț, Florin Budnaru, timpul fiului lor. După divorț, coregrafa și tenorul au decis ca domiciului lui Maxim să fie la tată, sperând ca în restul timpului, copilul să stea atât la mamă cât și la tată. Dar când a văzut că nu prea mai reușește să își vadă fiul, iar acesta a început să o respingă, fosta „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor a apelat la ajutorul magistraților.
Ce au decis magistrații cu privire la cazul Oanei Ioniță și al lui Florin Budnaru
La divorțul de Florin Budnaru, Oana Ioniță și tenorul au decis ca fiul lor, Maxim, să aibă domiciliul la tată, vacanțele să le petreacă în mod egal atât cu tatăl, cât și cu mama lui, iar restul timpului să se înțeleagă între ei. Doar că lucrurile nu au mers așa cum coregrafa a sperat. Astfel, pentru a putea petrece mai mult timp cu copilul, ea a decis să atace în instanță acordul făcut cu Budnaru.
Acum, magistrații au luat o decizie în ceea ce privește cazul Oanei, iar aceștia s-au pronunțat în favoarea ei. Potrivit unor surse citate de SpyNews, pe 23 februarie, judecătorii au judecat cazul, iar coregrafa a câștigat lupta.
Astfel, conform deciziei magistraților, Maxim va petrece 2 zile la mama sa în săptămânile impare, iar în săptămânile pare, 4 zile.
Oana Ioniță, primele declarații după ce judecătorii au decis în favoarea ei
Oana Ioniță a recunoscut că a luat o decizie greșită semnând acea convenție, în care nu era stabilit un program exact pentru fiul ei și al lui Florin Budnaru.
„A fost o perioadă foarte lungă în care am încercat să restabilizez, să echilibrez balanța. Inițial am luat o decizie greșită, în urma unei convenții, care am crezut că o să fie pe cale cât se poate de amiabilă, având în vedere cei 10 ani de relație. Am crezut că o sa putem să ne înțelegem măcar în legătură cu copiii”, a explicat coregrafa la Xtra Night Show.
Aceasta a explicat că a făcut aces convenție la sfatul avocatei sale, care i-a spus că vor avea drepturi comune, indiferent de domiciliul copilului.
„Am făcut această convenție sfătuită de avocata mea de atunci, care mi-a spus că drepturile vor fi comune, nu contează exact domiciuliul. A contat programul pe care eu nu l-am specificat. Am crezut că dacă stabilim exact perioada de vacanță, restul timpului va fi jumătate-jumătate”, a mai spus Oana Ioniță.
„Au existat foarte multe discuții în care inclusiv copilul și-a dorit să rămână la mine și eu mi-am dorit, după ce plecam la grădina zoologică, după ce ne plimbam, să rămână cu sora lui acasă. Imaginați-vă că eu, în decurs de șase luni, nu am putut să îl iau niciodată de la școală deși am fost prezentă acolo. Îmi spunea că trebuie să fie acasă și să-și facă temele cu el (n.r. cu Florin Budnaru) sau cu bunica lui. Și mi s-a întâmplat odată, eram chiar în fața școlii, bunica lui era prezentă, eu m-am oferit să-l iau, și mi-a fost luat din mână de către bunica lui”, a povestit Oana Ioniță.
Aceasta a precizat că Florin Budnaru are o relație puțin „exagerată” cu fiul lor și de aceea nu îl lăsa să își petreacă foarte mult timp cu mama lui. De asemenea, coregrafa spune că astfel, tenorul a vrut să se răzbune pe ea pentru divorț.
„Fostul meu soț nu a agreat ca Maxim să mă poată vedea. S-a agătat foarte mult de Maxim și a încercat să se răzbune pe faptul că am divorțat, cu toate că noi nu mai aveam o relație de ceva timp. Am hotărât eu în principiu și apoi de comun acord că nu mai putem continua o relație atâta timp cât nu avem o relație, deși trăim în aceeași casă. El a avut o legătură specială cu Maxim, după cum spune și el. Din punctul meu de vedere o mamă și un tată trebuie să aibă o legătură normală cu un copil, nu exagerată”, a precizat Oana Ioniță.
Acum, după ce magistrații au decis în favoarea ei, Oana a putut să își ia copilul de la școală și chiar au petrecut câteva ore la ea acasă.
„Astăzi a fost pentru prima oară când mi-am luat copilul de la școală și când am stat timp de șase ore la mine acasă și ne-am simțit foarte bine”, a mărturisit ea fericită.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Oana Ioniță