Antonia (31 de ani) este una dintre cele mai frumoase femei, nu doar din România, ci din întreaga lume. Recent, o tânără cu trăsături foarte asemănătoare artistei ne-a atras atenția și credem că nu doar nouă.
O prezentatoare TV este sosia Antoniei! Cât de mult îi seamănă
Rosse Stephanie este model și prezentatoare TV, fiind cunoscută îndeosebi pentru prezentarea segmentului de horoscop din cadrul Observatorului. După o scurtă pauză, Rosse a revenit pe micul ecran în septembrie 2020.
„Acum că am scăpat de facultate, să revenim la normal! De azi, ne revedem în fiecare dimineață la Observator. Astrele se trezesc devreme!”, scria în mediul online pe 14 septembrie.
Fotografii cu Rosse găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!
În martie 2020, Rosse a împlinit 22 de ani. „Anul trecut eram la Roma, lângă Fontana di Trevi, și țineam în mână o brioșă glazurată, mult prea moale ca să susțină lumânările mari pe care le cumpărasem de la un magazin stradal.
„2”-ul se ducea în stânga, „1”-ul în dreapta, iar, de teamă să nu cadă, eventual pe rochie și să ia foc, mi-am pus dorința în grabă. Cred că s-a împlinit pentru că aruncasem înainte destul de mulți bănuți în fântână.
Deși anul acesta rochia albă trebuia să fie ridicată de briza mediteraneeană în stilul Marilyn Monroe în timp ce pescărușii se aud în depărtare și apa sărată îmi încrețește părul … carantina e mai interesantă. Îmi pune imaginația la treabă! #22 #birthdaygirl”, a scris prezentatoarea TV atunci pe Instagram.