O parte din câștigurile filmului „Bohemian Rhapsody” merg la Mary Austin, fosta iubită a lui Freddie Mercury

.
Filmul „Bohemian Rhapsody” a câștigat, anul acesta, Globul de Aur pentru cel mai bun film și a strâns aproape 600 de milioane de lire sterline din vânzarea biletelor. O parte din acești bani vor merge la fosta iubită a lui Freddie Mercury, Mary Austin.

Datorită acestui succes filminant al peliculei, Austin va primi impresionanta sumă de 40 milioane lire sterline, potrivit Daily Mail.

Freedie Mercury a cunoscut-o pe Mary pe când aceasta avea doar 19 ani și era studentă. Logodna celor doi s-a sfârşit atunci când Mercury i-a spus că este homosexual, însă ei au rămas buni prieteni până la moartea artistului.

La moartea sa în 1991, Mercury i-a lăsat lui Austin jumătate din viitoarele câștiguri. Restul averii a fost împărțită între părinții și sora artistului.

După decesul părinților solistului trupei Queen, acțiunile deținute de Mary au crescut cu 75%.

Mai mult, artistul i-a lăsat vila sa din Londra, estimată la 20 milioane de lire sterline, precum și o mare parte din avere, care atunci însuma nouă milioane de lire sterline. Această avere include o colecție de artă și mobilă ce i-a aparținut regelui Ludovic al XV-lea.

Austin, în vârstă de 67 de ani, nu ţine legătura cu membrii formaţiei şi nu a fost implicată în producţia filmului Bohemian Rhapsody, în care a fost interpretată de actriţa Lucy Boynton.

Cu toate acestea, viitoarele câștiguri ale trupei Queen sunt împărțite între cei trei membri ai formației și Mary Austin, care primește în jur de 19% din profituri.

Sursă foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton