Fort Boyard, show-ul pe care toată lumea îl așteaptă cu sufletul la gură în această toamnă, va aduce în fața publicului un număr impresionant de vedete autohtone. Apreciată de foarte mulți pentru adrenalină și suspans, emisiunea este o adevărată provocare - concurenții trebuie să treacă printr-o serie de probe dificile, trebuie să reziste tensiunilor, presiunii și să facă față emoțiilor puternice.După ce am aflat încă din primăvara acestui an că Pro TV a preluat acest format și urmează să realizeze show-ul cu vedete românești, iar primul concurent anunțat la Fort Boyard a fost Mihaela Rădulescu, mai târziu a ieșit la iveală și faptul că actorii Octavian Strunilă și Paul Ipate vor fi prezentatorii emisiunii.Așa cum era de așteptat, show-ul va fi filmat integral în locația originală Fort Boyard din Franța, mai exact în strâmtoarea Pertuis d’Antioche, unde se află celebrul fort din secolul XIX.Dacă până azi cunoșteam componența primelor trei echipe anunțate la Fort Boyard, iată că azi au fost anunțate și vedetele din echipa cu numărul 4!Ce vedete formează echipa cu numărul 4 la Fort BoyardRuby, Roxana Ionescu, Cătălin Moroșanu, Vasile Calofir și Sonny Flame sunt vedetele din cea de-a patra echipă, care au spus un "DA" răspicat atunci când li s-a propus să participe la prima ediție Fort Boyard, varianta românească.Dacă Roxana Ionescu și Vasile Calofir au trecut deja prin examenul psihic și fizic pe care l-a presupus Ferma Vedetelor, Ruby și Cătălin Moroșanu au rezistat până la final în condițiile din junglă, în 2015. Sonny Flame este cel mai avantajat deoarece are în echipa lui oameni cu experiență, care și-au demonstrat curajul și determinarea.După ce a demonstrat deja de ce este în stare, în Africa, Ruby a acceptat, fără să stea pe gânduri, și provocarea Fort Boyard: „Am fost cea mai fericită să aud că mă așteaptă o nouă aventură. Nu mă gândeam niciodată că o să ajung să fac parte din show-ul care m-a ținut cu sufletul la gură în copilărie, sunt cea mai încântată și entuziasmată de ce s-a petrecut la Fort Boyard și mi-ar plăcea să fiu acolo executând probe în fiecare zi, dacă s-ar putea. Bucuria mea a fost și mai mare în momentul în care am aflat că sunt în aceeași echipă cu Moroșanu. Alături de el am mai trecut printr-o experiență asemănătoare, dar mult mai agresivă, atunci când am fost în junglă. Ne-am amintit de toate greutățile prin care am trecut împreună acolo și am retrăit niște momente pline de emoții.”.„Când am primit telefonul cu invitația la Fort Boyard, am crezut că visez. A fost emisiunea mea preferată din copilărie! Țin minte cum mă imaginam în fortăreață trecând cele mai dificile probe. Acum sunt fericită că am avut ocazia să particip la acest concurs, simt că am câștigat cea mai tare experiență din viața mea. Cel mai emoționant moment a fost acela când am intrat în fort și arata fix ca la televizor, iar personajele erau aceleași! Multumesc că v-ați gândit la mine, chiar mă simt norocoasă.”, a declarat Roxana Ionescu plină de entuziasm.Actorul Vasile Calofir a demonstrat că este un învingător în lupta cu destinul, iar determinarea și concentrarea i-au adus o mulțime de lucruri bune: „De ce am acceptat propunerea de a participa la Fort Boyard?! În primul rând, dintr-o mare curiozitate pentru o aventură de proporții! În al doilea rând, informându-mă despre ce înseamnă Fort Boyard, am zis că e momentul potrivit, în viața mea, în care să fac un "bungee-jumping" emoțional. Ca actor, cred că ai nevoie de astfel de experiențe pentru a ieși din confortul pe care ți-l creează spațiul artistic! Deci, aveam nevoie de adrenalina, suspansul, explorarea limitelor personale, aventura, riscul, emoțiile nemăsurate pe care le presupune Fort Boyard! Să nu uităm că artiștii rămân, totuși, niște copii extrem de curioși și atunci am dorit să văd cum e. N-am ezitat, am zis DA din prima fără să întreb nimic! Va fi WOW cu siguranță!”.Cătălin Moroșanu le-a arătat tuturor că este pregătit pentru orice și face față cu brio oricărei provocări: „Am acceptat să particip la Fort Boyard pentru că sunt un om căruia îi plac provocările. Cu acest show mi-am amintit de experiența trăită în junglă și am vrut să rememorez senzațiile trăite acolo, să îmi testez din nou limitele. Mi-a plăcut mult echipa cu care am fost.”.„Am văzut, la un moment dat, o stire pe internet conform căreia Pro TV urmează să filmeze emisiunea Fort Boyard, și, din clipa aceea, mi-am spus: "Wow! Trebuie neapărat să merg la emisiunea asta!" O știam încă de când eram copil și sunt o fire căreia îi plac mult atât aventurile, cât și provocările. Nu au trecut nici câteva zile de când văzusem știrea și am primit un telefon prin care mi s-a propus să particip. Atunci mi-am dat seama că legea atracției chiar funcționează. Am acceptat fără să stau pe gânduri! Abia așteptam!”, a spus Sonny Flame încântat.