Katey Sagal, cunoscută ca Peggy din serialul Familia Bundy a scris o carte, Grace Notes: My Recollections unde a recunoscut că a fost dependentă de medicamente de slăbit, cocaină și alcool timp de 15 ani.
În cartea ei biografică, Katey povestește că a trăit pe aceeași stradă cu Judy Garland pe când avea 12 ani și că a copilărit alături de fiica acesteia, Lorna Luft. Somniferele erau la ordinea zilei atât în familia ei, cât și în cea a Lornei. Mamele lor obișnuiau să doarmă toată ziua și asta era văzut ca ceva normal. Sagal dă vina pe orașul în care a trăit pentru adicțiile pe care le-a avut mai târziu.
Actrița din Familia Bundy recunoaște și că a fost printre miile de femei cu care s-a culcat Gene Simmons (formația Kiss). Se pare că Gene a fost cel care a încurajat-o să nu renunțe niciodată la visul de a deveni actriță.
Katey mai povestește și despre moartea dramatică a părinților ei, despre diagnosticul de cancer pe care l-a primit când avea doar 28 de ani, despre cele trei căsnicii și despre drumul ei către dezintoxicare.