Prințul Harry (33 ani) se căsătorește cu americanca Meghan Markle (36 ani) sâmbătă, 19 mai, la Capela Sfântul George a Palatului Windsor, acolo unde fiul cel mic al Prințesei Diana a fost botezat. Acesta este cel mai așteptat eveniment al anului – o lume întreagă va urmări nunta regală 2018 în direct la televizor și pe internet, evenimentul fiind transmis de cele mai importante posturi TV și publicații.
LIVE Updates
Prințul Harry și Meghan Markle merg la prima recepție din această zi, o recepție la care sunt așteptate o mulțime de celebrități
Cel mai așteptat moment – sărutul dintre Meghan Markle și Prințul Harry
14.30 În capelă se cântă gospel, iar printre piesele alese de cor se numără și „Stand by me”
Momentul în care Prințul Harry și Meghan Markle au spus „DA”
14.20 Preotul care oficializează căsătoria este afroamerican și face referințe la discursurile lui Martin Luther King, poate cea mai importantă persoană care a luptat vreodată pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare
12.00 – A fost anunțat oficial faptul că Prințul Harry va purta verighetă. În afara Prințului Charles, care poartă un inel pe degetul mic, aproape niciun alt bărbat din familia regală nu poartă verighetă.
11.45 Oaspeții au început să sosească la nunta regală. Printre aceștia, Oprah a fost zărită de presa internațională
10.45 – Palatul Kesington a publicat pe contul oficial de Twitter prima fotografie din interiorul capelei în care Meghan Markle și Prințul Harry se vor căsători. Decorul este realizat din trandafiri albi, preferații Prințesei Diana.
Flowers adorn the walls of St George’s Chapel at Windsor Castle ahead of the wedding of Prince Harry and Ms. Meghan Markle #RoyalWeddingpic.twitter.com/mkDWSVSBLH
— Kensington Palace (@KensingtonRoyal) May 19, 2018
10.15 – Este oficial! Regina Elisabeta a II-a i-a oferit lui Harry titlul de Duce de Sussex. Meghan Makle va fi, așadar, Ducesa de Sussex, prima persoană de sex feminin care va purta acest titlu, în istorie
Unde are loc nunta Prințului Harry cu Meghan Markle și cine s-a ocupat de organizare
Evenimentul este unul așteptat cu mult entuziasm de întreaga lume, încă din luna noiembrie, de când cuplul și-a anunțat oficial logodna. Cu toate că nu au dat publicității foarte multe detalii despre eveniment, Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că au planificat o nuntă ușor nonconformistă pentru regulile Casei Regale Britanice, o nuntă care să le reflecte personalitățile. Conform The Telegraph, marele eveniment va începe sâmbătă la ora locală 12 p.m.
Pe lângă faptul că nunta este organizată de Casa Regală, sub stricta supraveghere a celor doi, cele mai importante aspecte ale nunții – slujba de la biserică, muzica, florile, decorațiunile și petrecerea de după – sunt plătite tot de Casa Regală. Dacă mama lui Meghan Markle este așteptată să participe la eveniment, tatăl acesteia nu va participa, din cauza problemelor de sănătate.
Cum s-au cunoscut Prințul Harry și Meghan Markle și cum a decurs cererea în căsătorie
Meghan Markle și Prințul Harry s-au cunoscut la o întâlnire aranjată de un prieten comun. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere, așa cum au dezvăluit ulterior, cu ocazia primului lor interviu oficial. „Această femeie extraordinar de frumoasă a intrat brusc în viața mea, eu în a ei și așa a început totul”, spunea, în 2017, Prințul Harry.
După o relație la distanță, de câteva luni, Harry și Meghan au hotărât să se mute împreună. Ea a renunțat la cariera de actriță pe care o avea în Statele Unite, și odată cu asta la serialul care a făcut-o celebră, „Suits” („Costume”), și s-a mutat în Marea Britanie. Cererea în căsătorie nu a fost un moment deloc glam, așa cum s-ar fi putut aștepta unele persoane, din contră – Harry și Meghan găteau împreună acasă, făceau friptură, când Prințul a îngenunchiat, i-a oferit inelul de logodnă și a întrebat-o dacă vrea să-i fie soție.
La începutul relației dintre Prințul Harry și Meghan Markle probabil că nimeni nu s-ar fi gândit că cei doi se vor căsători. Meghan are o mulțime de „defecte” pe care Casa Regală Britanică nu le-ar fi acceptat niciodată în urmă cu câțiva ani. Norocul ei este că regulile de la Casa Regală s-au mai relaxat în ultima perioadă, pentru că Regina Elisabeta a II-a vrea ca monarhia britanică să țină pasul cu lumea modernă în care trăim. Însă, dacă ar fi să ne întoarcem în timp chiar cu 20 de ani, Meghan Markle nu ar fi putut face parte din familia regală.
În primul rând, Meghan este mai mare decât Harry cu 3 ani. Sigur că asta nu are nicio relevanță în lumea obișnuită, dar pentru Casa Regală e un aspect care contează. Mai mult decât atât, ea ar fi fost considerată foarte bătrână pentru căsătorie, în urmă cu câțiva ani. Apoi, Meghan este o femeie divorțată. Din nou, în lumea de azi acest aspect nu contează, însă pentru familia regală a lui Harry este o premieră. Conform regulilor de care se ținea cont în trecut, femeile care se căsătoreau cu membri ai Casei Regale Britanice trebuiau să fie virgine. Nu în ultimul rând, Meghan provine dintr-un tată alb și o mamă de culoare, detaliu care, din nou, este o premieră pentru familia regală.
Mai mult decât atât, faptul că Meghan a avut o carieră de succes înainte de a-l cunoaște pe Harry, că a apărut în filme îmbrăcată sumar și a filmat chiar și scene de sex, a contat mult în ochii celor care se așteptau ca Prințul să respecte toate regulile impuse de monarhia britanică.
Pe lângă faptul că Meghan are un trecut bogat, ea are și un trecut controversat. Se înțelege bine cu mama ei, dar a rupt legătura cu frații și cu tatăl său. Sora ei vitregă a acuzat-o public, în nenumărate rânduri, de faptul că ar fi o profitoare, iar fratele ei vitreg a provocat la rândul său mai multe scandaluri în care a implicat-o și pe ea.
Nunta regală 2018. Cine sunt invitații
Harry și Meghan nu au invitat politicieni la nunta lor, însă au invitat o serie de artiști celebri, dar și câțiva oameni obișnuiți. La nunta lor vor veni, așa cum era de așteptat, și mulți reprezentanți ai Caselor Regale din întreaga Europă.
Doamnele care vor participa la nuntă au fost rugate să poarte respecte dress code-ul și să poarte pălării și rochii de zi.
Toată lumea așteaptă să vadă cum se va îmbrăca Meghan Markle la nuntă. Dacă până acum au fost date tot felul de detalii despre eveniment, inclusiv vinul pe care invitații îl vor bea la nuntă, aroma tortului sau tipul de caleașca cu care Prințul și Meghan vor sosi la nuntă, rochia de mireasă rămâne un mister.
Conform The Telegraph, mireasa e foarte probabil să poarte o rochie Ralph & Russo, brandul ei preferat. De altfel, Meghan Markle a ales deja o rochie Ralph & Russo cu care a făcut furori, mai exact rochia neagră, cu inserții aurii, pe care a purtat-o în ziua în care ea și Prințul Harry și-au anunțat oficial logodna.