Elena Băsescu se căsătoreşte sâmbătă cu Bogda Ionescu, alias Syda, care la rândul lui are o carieră de invidiat în politică.
Bogdan Ionescu a fost timp de câteva săptămâni, în anul 2007, consilierul la Ministerul Integrării Europene. Gurile rele spun că numai ajutorul celor apropiaţi l-a ajutat să ajungă pe acest post.
În 2010, Syda a fost angajat pe bază de concurs la Direcţia Generală Relaţii Externe din Ministerul Economiei. Câteva săptămâni mai târziu, tot pe bază de concurs a ajuns secretar economic la Ambasada României la Paris.
Părinţii lui Bogdan, Gheorghe şi Sidonia Ionescu, sunt apropiaţi ai lui Adriean Videanu care este şi partenerul de afaceri al doamnei Ionescu.
Viitorul soţ al mezinei preşedintelui este acţionar la o firmă de brokeraj, poziţie care îi aduce anual un venit substanţial.
Foto: arhiva Libertatea