Noi detalii despre procesul de partaj dintre Carmen Grebenişan şi Alex Militaru: „Împreună nu mai putem funcţiona”

.

Carmen Grebenişan şi Alex Militaru s-au despărţit după trei ani de mariaj, iar acum se pregătesc să semneze actele de divorţ. Celebra influenceriţă a dezvăluit noi amănunte despre procesul de partaj prin care trece odată cu decizia separării.

Noi detalii despre procesul de partaj dintre Carmen Grebenişan şi Alex Militaru

Carmen Grebenişan şi Alex Militaru au pus punct poveştii lor de dragoste şi căsniciei de trei ani. Influenceriţa în vârstă de 31 de ani a anunţat divorţul printr-o postare făcută pe contul său de instagram. La momentul acela, modelul preciza că decizia nu a fost una luată la impuls, ci a venit după o perioadă lungă în care s-au gândit la viitorul lor împreună.

„Este o decizie rațională, concluzionată în mult timp, pe baza unor motive pe care, evident, nu pot să le expun pentru că țin de intimitatea noastră pe care o respect. Noi ne înțelegem bine și chiar ținem mult unul la celălalt, dar uneori asta nu este de ajuns.”, a fost o parte din mesajul transmis de Carmen Grebenișan, în legătură cu decizia de divorţ.

Citeşte şi: Carmen Grebenișan îi ia partea Deliei în decizia de a nu face un copil. „Eu gândesc la fel ca ea!”

Tot prin intermediul aceluiaşi mijloc de comunicare, fosta concurentă de la „Asia Express” a dezvăluit că procedurile pentru oficializarea despărţirii se află în plină desfăşurare, iar acest lucru presupune şi împărţirea tuturor bunurilor pe care le-au achiziţionat în cei trei ani de mariaj.

„Viața e așa faină, doar că acum trec un pic printr-o situație inconfortabilă atât eu, cât și Alex, cu toată situația asta de partaj, de împărțirea lucrurilor și o să dureze și mi se pare că aici pur și simplu aici se schimbă un pic comportamentul, din păcate, pentru că e vorba de patrimoniu, de obiecte și nu de implicare emoțională și nu îmi place partea asta deloc, dar există, e o parte în divorț și cum nu prea pot să vorbesc mult, pentru că nu mi se pare de bun simț să expun tot ce se întâmplă în online (…) Am trecut eu prin situații mai dificile și am putut să le duc, doar că e ușor inconfortabilă situația”, a declarat Carmen Grebenişan pe contul său de socializare.

Carmen Grebenişan şi Alex Militaru încă locuiesc împreună

Carmen Grebenişan va fi cea care se va muta din apartamentul în care a locuit alături de Alex Militaru. Influenceriţa a ales să îşi achiziţioneze o nouă locuinţă, dar pentru că încă aceasta nu este încă finalizată, este nevoită să stea în continuare cu fostul soţ sub acelaşi acoperiş.

Citeşte şi: Imagini cu casa în care Carmen Grebenișan și Alex Militaru au investit o avere. Influencerița a anunțat că se mută după despărțirea de soț

Citeşte şi: Cum arată apartamentul pe care Carmen Grebenișan și l-a luat în București. Influencerița s-a mutat din casa în care a locuit cu Alex Militaru

Fosta concurentă de la „Asia Express” le-a mai mărturisit urmăritorilor săi de pe Instagram că este o etapă destul de complicată cea prin care trece şi este conştientă de faptul că fostul partener regretă plecarea ei din casa în care au stat atâta timp împreună.

„O să partajăm cumva corect lucrurile, totul o să fie ok și cred că și lui îi pare că eu plec din casa asta, dar cert este că împreună nu mai puteam funcționa și a trebuit să plec eu”, a mai spus influencerița.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton