Nicoleta Nucă şi Alex Ursache s-au despărţit. Anunţul a fost făcut pe contul de socializare al artistei, unde a scris un mesaj cu subiectul separării. Cei doi au format un cuplu mai bine 7 ani, iar în 2021 s-au logodit în Turcia, motiv pentru care vestea despărţirii a luat prin surprindere pe toată lumea.
Nicoleta Nucă şi logodnicul ei, Alex Ursache, s-au despărţit
Nicoleta Nucă şi Alex Ursache au decis, de comun acord, să pună punct poveştii de dragoste pe care au trăit-o mai bine de 7 ani. Cei doi s-au cunoscut la ziua de naştere a unei colege de breaslă, dat fiind că atât ea, cât şi el activează în industria muzicală.
La 4 ani distanţă după ce au decis să formeze un cuplu, Alex Ursache a cerut-o în căsatorie pe artista în vârstă de 30 de ani, într-o vacanţă, în Turcia.
În dimineaţa zilei de 23 mai 2024, cântăreaţa a postat un mesaj pe conturile sale de socializare, în care a anunţat că relaţia dintre ea şi bărbatul care a cerut-o în căsătorie a ajuns la un sfârşit. Decizia despărţirii a fost una de comun acord şi pe cale amiabilă. Cât despre motivele despărţirii, artista a ţinut să precizeze că nici ea, nici Alex Ursache, nu vor dezvălui ce a stat la baza separării.
Mai mult decât atât, vedeta a menţionat că în ciuda faptului că pe plan amoros lucrurile nu au funcţionat aşa cum şi-au dorit, pe plan profesional vor continua să lucreze impreună.
„A fost o relaţie frumoasă şi pasională în centrul căreia a fost extrem de multă dragoste şi respect”
„Cu părere de rău, vă anunţăm că eu şi Alex am ales de comun acord să o luăm pe drumuri diferite într-un mod matur, asumat şi amiabil. Aceasta nu este o decizie impulsivă luată la nervi şi supărare, ci una agreată împreună după mult timp, discuţii şi încercări, însă într-un final ne-am dat seama că we just grew apart.
A fost o relaţie frumoasă şi pasională în centrul căreia a fost extrem de multă dragoste şi respect, şi prin care am evoluat ambii şi am învăţat unul de la altul o mulţime de lucruri frumoase.
Motivele acestei despărţiri nu le vom expune niciunul în mediul online sau în presă, pentru că ţinem la intimitatea noastră şi la respectul reciproc pe care ni-l purtăm, însă vreau să ştiţi că am rămas prieteni şi ne vom susţine reciproc în continuare.Pe plan profesional vom mai lucra împreună, cel puţin temporar”, a scris Nicoleta Nucă pe contul ei de socializare.
Ce spunea Nicoleta Nucă despre căsatoria cu Alex Ursache
În urmă cu un an, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru unica.ro, Nicoleta Nucă a vorbit despre nunta cu Alex Ursache. Artista susţinea că nu s-au gândit încă la organizarea nunţii, considerând că relaţia lor este destul de solidă şi fără o semnătură în acte.
Chiar şi aşa, nu a scos din plan definitiv ceremonia, mărturisind în continuare că atât ei, cât şi toboşarului le-ar fi plăcut ca nunta să fie una mică, cu maximum 20 de persoane, şi să aibă loc în sudul Italiei.
„Vom face totul la momentul potrivit, când se vor alinia toate exact ca în cazul filmului. Totuși, ca orice femeie, niște schițe în cap mi-am făcut. În privința rochiei nu sunt hotărâtă încă, îmi doresc să fie o rochie care să mă reprezinte. Să mă pună în valoare și totodata să fie comodă ca să ma bucur de eveniment. În privința nunții ce ne dorim ambii este ceva foarte mic, intim, cu maximum 15-20 persoane și în afara țării, undeva în sudul Italiei”, a spus Nicoleta Nucă pentru Unica.ro.