Nicoleta Nucă, intervenție estetică nouă la nivelul feței

.

Nicoleta Nucă (28 de ani) a optat recent pentru o nouă intervenție estetică la nivelul feței. În trecut, tot la nivelul feței, solista a suferit o rinoplastie și și-a injectat buzele cu acid.

Nicoleta Nucă, intervenție estetică nouă la nivelul feței

„Nu am făcut așa multe schimbări. Schimbarea majoră, la față, a făcut-o rinoplastia, pe care mi-o doream cu multă vreme înainte să vin în România (n.red.: din Republica Moldova). Am făcut-o și din motive medicale, nu doar estetice”, povestea Nicoleta Nucă anul trecut pe Instagram.

„La nivelul feței alte operații nu am, doar acid în buze. Și, un secret, aveam acid în buze încă dinainte să vin în România, acum 7 ani. De fapt, mi-am injectat buzele prima dată la 18-19 ani, pentru că așa mi-am dorit”, a completat atunci.

De curând, cântăreața și-a micropigmentat buzele.

„Există niște clișee, cumva, și anume că femeia trebuie să fie într-un fel, să arate într-un fel, să se îmbrace într-un fel, și așa mai departe. Această presiune, din păcate, este atât de mare, încât a ajuns în punctul în care femeile, dar și oamenii în general, încep să nu mai știe să se deconecteze de ei înșiși, efectiv să nu mai știe cine sunt ei cu adevărat”, a explicat Nicoleta Nucă, pentru WOWbiz.

„Cred că treaba asta vine din dorința de confort și de a-mi ușura viața cât mai mult. Îmi place foarte mult să mă machiez, dar am și zile în care nu am chef să fac asta. Există o presiune puțin mai mare față de felul în care arată în public femeile din showbiz, persoanele publice”, a mai spus.

„Eu sunt genul de femeie care are foarte multă grijă de ea și chiar mi-am dorit să îmi ușurez viața prin chestia asta. Atunci când nu am chef să mă machiez, să am buzele puțin îmbujorate, ochii ușor conturați, astfel încât să am un aspect cât mai proaspăt și natural”, a încheiat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Nicoleta Nucă, ținta comentariilor răutăcioase în mediul online. „Din păcate, cred eu, a devenit o normalitate”

Cum se menține Nicoleta Nucă în formă? „Nu poți avea rezultate fără să iei în considerare…”

EXCLUSIV. Ce părere are Corina Caragea despre operațiile estetice. „Nimeni nu a reușit până acum să câștige meciul cu timpul ”

„Eu sunt pro operații estetice atâta timp cât sunt făcute în limita bunului simț. Am apelat la rinoplastie în primul rând pentru a rezolva o problemă medicală mai veche, și anume hipertrofia mucoasei nazale, apărută în urma folosirii excesive a picăturilor de nas, transformată apoi în dependență”, mai spunea solista în 2017.

Totodată, Nicoleta Nucă are implanturi în sâni. „Cred că trăim într-o lume în care presiunea față de felul în care arăți este foarte mare. Din acest motiv se ajunge la body shaming foarte agresiv în ziua de astăzi. Persoanele ajung să recurgă la foarte multe operații estetice”, mai spunea Nicoleta în septembrie 2021, pentru VIVA!.

„Nu sunt împotriva lor, atâta timp cât sunt făcute cu măsură, dar, în unele cazuri, merg într-o extremă. Unele femei nu mai arată a ființe umane doar din dorința de a atinge acea «perfecțiune» pe care o vedem în social media”, a încheiat atunci.

Nicoleta Nucă și iubitul ei, Alex Ursache, s-au logodit în august 2021, în Turcia. „Am spus da! Te iubesc, @alexursache”, a scris solista în descrierea primelor imagini cu inelul de logodnă.

Foto: Instagram

Ultima modificare martie 17, 2022 3:52 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale