Nicoleta Luciu și-a surprins fanii cu cea mai recentă apariție publică. Fosta Miss România, în vârstă de 42 de ani, a defilat din nou pe podium, în cadrul prezentării unei noi colecții de modă a designerului Liza Panait.
Nicoleta Luciu a purtat o rochie din dantelă neagră, elegantă, cu jupă aurie și franjuri. Creatoarea de modă a postat pe conturile de socializare câteva fotografii cu rochia purtată de Luciu. Liza Panait și-a prezentat creația ca fiind sofisticată și luxuriantă.
„Această rochie poate fi purtată la orice eveniment special”
„Nicoleta Luciu este inspirată ca de obicei în alegerea ținutei. Aici prezintă o rochie elegantă și sofisticată. Este confecționată din dantelă neagră și are o jupă aurie care oferă un aspect luxuriant și strălucitor. Franjurii de la umeri și poale creează o mișcare fluidă și spectaculoasă, în timp ce forma asimetrică a fustei oferă o notă de unicitate chic.
Vezi în GALERIA FOTO rochia semnată de Liza Panait pe care Nicoleta Luciu a purtat-o.
Pensele marcate cu șnur prețios subliniază linia corpului, accentuând formele feminine. Această rochie poate fi purtată la orice eveniment special, fie că este vorba de o nuntă, o petrecere sau o cină elegantă. Cu siguranță vei atrage toate privirile!” – a explicat Liza Panait pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi: Nicoleta Luciu, despre traumele din copilărie: „Când tata ajungea acasă, ascundeam cuțitele și toporul”
Așa cum era de așteptat, internauții au avut diverse reacții legate de ținuta semnată de Liza Panait. Părerile au fost împărțite, iar cei mai mulți dintre cei care au văzut postarea au criticat rochia, dar și felul în care Nicoleta Luciu arată.
„Exclus! Nu o avantajează!”
„Chiar nu o avantajează deloc. Nici culoarea, nici forma rochiei. Și nici prezentarea”
„N-are nicio legătură cu ce a fost… și-a făcut operații care au banalizat-o.. e ca o nașă mare – așteaptă perinița!”
Citeşte şi: Nicoleta Luciu, despre secretul unei căsnicii perfecte: „Fetele bune au gura mai mică!”
„Nuuuuuuuu… exclus! Nu o avantajează!”
„Refuz să cred că este ea!”
„Mie mi se pare ca nu i se potrivește nici ținuta, nici coafura, dar… poate ea chiar a îmbătrânit, poate se simte așa cum arată…”
„Cu tot respectul pentru dumneavoastră, dar exagerați în aprecieri la adresa ținutei! Poate să fie prețioasă ținută, dar nu o avantajează absolut deloc! Aceasta este părerea mea!”
Rochie de tanti! – sunt câteva dintre mesajele răutăcioase ale internauților la adresa rochiei prezentate de Nicoleta Luciu.
Au existat și reacții pozitive legate de apariția Nicoletei în rochia Lizei Panait, postarea adunând aproape 400 de aprecieri.
„Foarte frumoasă!” – a transmis cineva.
Nicoleta Luciu, criticată pentru felul în care a ajuns să arate
Nu este prima oară când fosta Miss România primește critici pentru schimbările fizice prin care a trecut. De-a lungul anilor, Nicoleta Luciu și-a făcut mai multe intervenții estetice pentru a sfida trecerea timpului, printre care se numără o liposucție, o operație de micșorare a stomacului, diverse intervenții la nivelul feței cu botox și acid hialuronic, dar și injectarea de țesut adipos în zona fesierilor.
Citeşte şi: Dinu Maxer, despre despărțirea de Nicoleta Luciu: „Eu plecasem în viață blocat”
Nicoleta a fost taxată de internauți pentru schimbările făcute.
”Ai vrut să devii altă persoană de te-ai operat așa?”, ”Te-ai transformat, din păcate, urât! Și eu am 43 ani, fac mult sport, mă odihnesc, mănânc sănătos și accept că timpul trece. E dureros, dar nu avem de ales!”, ”Dăcă-mi permiți, nu te mai opera, nu arată bine!”, ”Te-ai stricat de tot, păcat că erai și ești încă frumoasă, sincer eu am 45 și arăt mult mai bine ca tine doar cu întreținerea unor creme de hidratare și protecție”, ”Nu te mai recunosc, păcat!” , ”Ce frumoasă erai înainte! Nu cred ceea ce văd! E decizia ta, aveai totul” sau ”Eu nu mai știu cine ești”, sunt câteva dintre părerile negative ale internauților legate de aspectul fizic al Nicoletei.
Foto – Facebook / Instagram
Ultima modificare octombrie 4, 2023 5:43 pm