Nicole Cherry a născut. „Este minunată, nu că e a mea, dar e minunată”

.

Nicole Cherry (22 de ani) a născut o fetiță, Anastasia Maria, pe 27 noiembrie 2021. În mediul online, solista a făcut primele declarații după naștere, publicând, totodată, și primele fotografii cu fiica ei.

Nicole Cherry a născut. „Este minunată, nu că e a mea, dar e minunată”

„Este minunată, nu că e a mea, dar e minunată. M-am topit, nu mai pot după ea. Doamne, ce frumos! Vă mulțumim pentru mesaje! Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și ne vedem curând!”, a declarat artista din spital.

„Vreau să o țin pentru mine ceva timp. O să fie doar pentru mine. Pentru ceva timp, vreau să fie doar a mea. Trebuie să aibă ochii verzi și, în rest, să fie ca Florin. Așa i-am spus: «Mami, tu trebuie să fii ca tati, tot de la el, dar să ai ochii mei». Altceva nu-mi doresc”, a declarat Nicole Cherry în podcastul „Acasă la Măruță”.

Cu doar câteva zile înainte să devină mamă, Nicole a publicat în mediul online primele imagini din camera Anastasiei. „Dragilor, camera micuței mele este acum pregătită! Mobilierul și accesoriile alese de noi sunt de inspirație scandinavă”, a scris artista pe Instagram.

Nicole și partenerul ei, Florin Popa (30 de ani), s-au logodit în octombrie 2021. „Pentru totdeauna”, a scris solista în dreptul primei fotografii cu inelul de logodnă.

Între artistă și logodnicul ei este o diferență de vârstă de 8 ani, diferență pe care Nicole o consideră un avantaj. „Până să fiu cu el, am mai avut așa mici copilării cu băieți care erau de vârsta mea și, sincer, nu mă regăseam”, mărturisea Nicole în trecut.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cum i-a spus Nicole Cherry iubitului ei că vor deveni părinți

Cum a fost Nicole Cherry cerută în căsătorie. „A fost ceva spontan”

Cum au reacționat părinții lui Nicole Cherry când au aflat că artista va deveni mamă

„Când eram de aceeași vârstă, mereu simțeam că eu sunt mai matură. Și de data asta chiar simt că e ceva potrivit. Adică e matur cât să poată să mă înțeleagă și câteodată să îmi facă și copilăriile, adică e frumos”, a încheiat atunci.

Perechea s-a cunoscut în magazinul GSM deținut de Florin. „Eram în zona Unirii, iar tatăl meu căuta un magazin GSM pentru a-mi repara telefonul. A intrat pentru a întreba dacă este posibil să am din nou mobilul funcțional, măcar pentru a-mi recupera datele de pe el. Eu l-am așteptat în mașină, în fața magazinului. La un moment dat, am început să mă întreb de ce durează atât de mult și am intrat după el. Cred că a fost dragoste la prima vedere, acea sclipire”, a declarat Nicole pentru VIVA!.

„Fiind mai mică în momentul ăla, diferența se simțea puțin mai tare atunci. Acum, având 22 de ani, deja diferența nu se mai simte atât de tare ca atunci când aveam 16. Ușor, ușor, am început să vorbesc cu el, să-l cunosc, să-mi dau seama că e un om care mă face să zâmbesc și care are simțul umorului”, a continuat.

„Era, așa, mai mult o chestie între noi… Pur și simplu, din respect pentru tata, mă ajuta de fiecare dată când aveam nevoie. Râdeam când ne întâlneam și, ușor, ușor, am râs atât de mult că… am rămas împreună”, a mai spus.

Foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 29, 2021 10:08 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale