ALEXA ALX, pe numele real Alexandra Mazăre, a împlinit, recent, 12 ani și vrea să cucerească piața muzicală. După ce a câștigat, în 2021, aurul la categoria pian, dar și la categoria voce cu acompaniament, în cadrul concursului World Championship of Performing Arts, nepoata lui Radu Mazăre s-a calificat în finala WCOPA 2023, la secțiunea instrument, concurs desfășurat în America, la Los Angeles.
Alexandra Mazăre studiază pianul de la patru ani, are deja în palmares premii și trofee câștigate la concursuri naționale și internaționale.
Alexandra Mazăre, în finala WCOPA 2023, în America
„Este ceva unic ce simt acum. Mi-am câștigat locul în finala WCOPA 2023 la Los Angeles și simt că trăiesc visul american. Mama mea este alături de mine și este foarte emoționată. Sunt susținută de românii de aici, și de familie, și prietenii de acasă. Momentul meu la pian a fost cel mai aplaudat!” a declarat, pentru Unica.ro, din Los Angeles, Alexandra Mazăre.
De la vârsta de șase ani, Alexandra a urmat cursurile de canto în orașul natal, Constanța. Dragostea pentru muzică a început cu pianul, iar pasiunea și-a dezvoltat-o de-a lungul timpului.
În luna iunie, ALEXA ALX a înregistrat prima ei melodie, compusă de Ronna Riva și Alexandru Anghel și produsă de Vlad Andrinoiu.
„Eu mă descriu ca fiind talentată, inteligentă, dar modestă. Uneori este greu, dar îmi place ceea ce fac, așa că îmi face plăcere să merg la activități. Muzica pentru mine este un loc unde mă simt bine, îmi pot exprima sentimentele cu ușurință și, în același timp, mă și ajută să mă dezvolt într-un mod armonios și frumos. Scena este un loc unde îmi pot arăta talentul, mă simt bine și, la finalul oricărui spectacol, am un sentiment de fericire care mă ajută să continui.” ne-a declarat Alexandra Mazăre.
Filmează primul videoclip din cariera muzicală
Alexandra Mazare plănuiește să filmeze luna aceasta videoclipul primei melodii, „Cea mai cool din curtea școlii”. Filmările se vor desfășura aproape integral în curtea unei școli din Constanța.
Alexandra Mazăre cochetează și cu modelling-ul, și are deja propriul brand de haine, din 2012.
„Pasiunea pentru modă a venit în timp. Eu am fost model pentru prima oară pe scena Fashion TV, la vârsta de trei ani. Sunt interesată, în general, de artă, îmi place să pictez, îmi croșetez uneori propriile haine. Astfel, s-a dezvoltat și gustul meu pentru modă și design. Îmi place tot ceea ce fac și vine de la sine, dar recunosc că este destul de obositor uneori având repeții zilnic de pian și canto.
De ceva vreme am început și cursurile de dans contemporan. Când faci ceva cu plăcere nu simți nicio presiune. Înclin către pasiunile artistice, însă, de asemenea, îmi plac sporturile. Am jucat tenis timp de doi ani, fac wakeboarding în fiecare vară, iarna schiez și îmi place matematica.” a spus pentru Unica.ro, Alexandra Mazăre.
Alexandra Mazăre: „Eu mi-aș dori să devin un avocat celebru”
„Cred că pasiunea pentru modă a venit în primul rând de la mama mea, Cătălina Năstase, care este model internațional. Am câștigat multe premii internaționale. Printre cele mai importante aș enumera Little Miss and Mister Galaxy Grand Prix 2021, în același an am câștigat titlul The Best Model Of Europe 3rd Place 2022, iar anul trecut am câștigat locul întâi național The Best Model Of Europe în Spania. De asemenea, am mers cu colecțiile mele pe podiumurile din diferite țări precum Italia, Spania, Bulgaria, unde oamenii au fost destul de receptivi la ideea de copil-designer. Deși, pasiunile mele cele mai multe sunt din aria artistică, eu mi-aș dori să devin un avocat celebru.” a adăugat acesta.
Ultima modificare august 4, 2023 10:54 pm