Nelu Cortea, lovit de un taur la America Express: „Am țipat ca o prințesă la ananghie” / VIDEO

.

Nelu Cortea a trecut printr-un moment mai puțin plăcut la America Express. În timpul competiției pentru amuletă, comediantul a fost lovit de taur.

Trei echipe au intrat la proba pentru amuletă, însă nu se așteptau să fie nevoie să confrunte un taur pentru a o obține.

Nelu Cortea, lovit de taur la America Express

Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Jean Gavril și Dinu și Larisa Iordache și Diana Bulimar au reușit să ajungă primii la Irina și au intrat la proba pentru amuleta de 1.000 de euro. Doar că, această probă le-a făcut câteva probleme.

Cele trei echipe au fost nevoită să intre într-o arenă și să spargă mai multe piñata, în timp ce se confruntau cu un taur.

Taurul pare să fi prins „drag” de Cortea, că de fiecare dată când îl vedea, se îndrepta spre el.

„A intrat Dorian Popa dezbrăcat și plin de spume la gură”, a spus Bordea despre taurul din arenă.

La un moment dat, taurul a venit rapid și l-a luat prin surprindere pe concurent, lovindu-l cu coarnele în burtă.

„Și tăurașul meu se uită așa, stânga-dreapta, față-spate și îl ghinește pe Cortea. A dat cu capul în omul Cortea”, a continuat Cătălin Bordea.

„Mi-a dat de m-a julit”, a spus și Cortea arătându-și rana pe care i-a provocat-o taurul.

„Am țipat ca o prințesă la ananghie. Când am văzut că vine tirul spre el am țipat: fuuuuuugi!”, a povestit Cătălin Bordea la testimoniale.

Însă Nelu Cortea nu s-a lăsat descurajat și a continuat misiunea.

Citește și: Cătălin Scărlătescu și Cătălin Bordea, momente de panică la America Express: „Ne-au răpit ăștia” / VIDEO

Citește și: Andreea Bălan și Andreea Antonescu au încălcat regulamentul la America Express. Decizia luată de Irina Fodor / Video

Citește și: Concurenții de la America Express, cu ochii în lacrimi. Cătălin Bordea: „A plecat și n-a mai apărut niciodată”

Citește și: Andreea Bălan, prinsă cu minciuna la America Express 2023. Producătorii emisiunii au arătat dovada

„Tu ai mâncat-o pe mama, Cortea”

Aceasta nu a fost singura confruntare a lui Nelu cu taurul. El a fost nevoit să intre de mai multe ori în arenă, iar taurul alerga spre el de fiecare dată când îl vedea.

„Și se chitește pe omul ăsta. Eu am văzut în privirea lui. Deci era așa: tu ai mâncat-o pe mama, Cortea. Deci, din cauza ta, nu a avut cine să îmi citească povești noaptea”, a spus Bordea despre taur.

„Privirea tăurașului era de te omor acum aici. Eu ies de aici, tu nu ieși”, a zis și Cortea.

A venit și rândul lui Cătălin Bordea să intre în arenă, însă nu s-a arătat foarte curajos când s-a întâlnit cu micul taur.

„Eu sunt dintr-o casă de războinici veche. Începem fiecare luptă cu „pleacă mă de aici””, a afirmat Bordea când a fost nevoit să preia ștafeta de la colegul său, iar taurul venea amenințător spre el.

„Bobiță al meu credea că e turul Franței pe gard. Adică el se târa așa”, și-a „lăudat” Cortea coechipierul.

După ce s-au confruntat cu taurul și cu acele piñata care s-au spart cu greu, câștigătorii probei au fost Jean Gavril și Dinu, care au reușit să încheie primii proba.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălin Bordea și Nelu Cortea la America Express

Sursă foto: PR, Captură video

Ultima modificare ianuarie 25, 2023 8:50 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale