Cântăreața Natalie Imbruglia e însărcinată pentru prima dată la 44 de ani. Vedeta a dat vestea cea mare pe conturile ei de pe rețelele sociale.
Ea a anunțat că a semnat un contract cu o nouă casă de discuri, ca în ultimul an și jumătate a scris mai multe melodii si că abia așteaptă să le lanseze.
Apoi a continuat: ”După cum vedeți în imagine, mai am un anunț de făcut… (nu, nu am înghițit un pepene). Aștept primul meu copil care va veni în această toamnă. Cei care mă cunosc știu că mi-am dorit asta de mult timp și mă simt norocoasă că a fost posibil prin fertilizare in vitro și cu ajutorul unui donator de spermă. Nu voi face mai multe declarații despre asta. Abia aștept să înceapă această aventură… un nou album și un copil!”
Natalie Imbruglia este cântăreață și actriță, cunoscută în special pentru hit-ul ”Torn”, lansat în 1997. La sfârșitul anilor 1990, a avut o relație de durată cu actorul David Schwimmer, cunoscut pentru rolul lui Ross din ”Friends”. În 2003, chiar de Anul Nou, s-a căsătorit cu cântărețul Daniel Johns, însă au divorțat în 2008.
Natalie Imbruglia nu a anunțat dacă în prezent este într-o relație sau va crește singură copilul pe care îl așteaptă.