Nasrin Ameri a devenit mamă pentru prima dată, luni, 29 mai. Fosta prezentatoare de la Antena Stars a adus pe lume un băiețel și a publicat deja o imagine pe rețelele de socializare.
Vedeta în vârstă de 32 de ani a fost cea care a dat marea veste urmăritorilor ei de pe Instagram, care i-au transmis nenumărate mesaje de felicitări.
Nasrin Ameri a publicat pe rețelele de socializare o imagine în care își ține bebelușul de mână. Realizatoarea podcastului ”AMERItat” este acum mândra mămică a unui băiețel.
„Bine ai venit pe lume, bebeluș iubit și minunat!”, a scris Nasrin pe Instagram, unde a publicat fotografia.
Mai multe vedete i-au transmis gânduri bune și felicitări proaspetei mămici. Printre acestea se numără Nicole Cherry, Doinița Oancea și Roxana Nemeș.
În urmă cu nici două săptămâni, fosta prezentatoare de televiziune mărturisea pentru Unica.ro că este nerăbdătoare să își țină bebelușul în brațe, iar acum visul ei s-a împlinit.
Nasrin Ameri a devenit mamă pentru prima dată, luni, 29 mai. Fosta prezentatoare de la Antena Stars a adus pe lume un băiețel și a publicat deja o imagine pe rețelele de socializare.