Nadine, dezvăluiri despre timpul petrecut la cămin: „Din casa de copii am ieșit foarte violentă. Abia așteptam ocazia unui conflict”

.

La 46 de ani, Nadine Voindrough recunoaște că luptă să se șlefuiească și să lase în urmă trecutul. Vedeta admite că anii petrecuți la casa de copii au împrietenit-o cu violența.

Dacă la șase ani fosta prezentatoare se temea de bătaie, pe parcurs a ajuns să iubească să se bată și să fie tot mai greu de stăpânit.

Nadine s-a împrietenit cu violența la casa de copii

Nu au fost ani ușori și au marcat-o într-un sens numai de ea știut. Azi, Nadine luptă să se detașeze, să își diminueze orgoliul. „Seamănă vânt și vei culege pace este proiectul meu spiritual. Pentru mine, în afară de a-mi observa copilul crescând și transformându-se, cea mai mare bucurie este să șlefuiesc omul care sunt pentru a deveni cel din ideal.

În perioada asta lucrez la a-mi diminua și mai mult orgoliul și a anihila orice urmă de gând sau atitudine agresivă în caz de conflict. Cu excepția că îmi voi apăra trupul în caz de atac, atât al meu cât și al altora- nu aș putea rămâne doar martor.

Din casa de copii am ieșit foarte violentă. Când am intrat la 6 ani, îmi era frică de bătaie, când am ieșit, în perioada preadolescenței, iubeam să mă bat. Abia așteptam ocazia unui conflict”, mărturisește Nadine pe o rețea de socializare.

Nadine: „Acel om încă există în mine, însă înlănțuit și bine păzit’

Chiar dacă astăzi are alte trăiri, fosta prezentatoare crede că ceva din acele timpuri încă mocnește în sufletul ei, undeva acolo. Nu îi place când se enervează și vrea imediat să ia atitudine. „Acel om încă există în mine, însă înlănțuit și bine păzit. Testarea nu va fi ușoară cu siguranță. Nu-mi place acea latură a mea căruia îi sare muștarul.

Mă micșorează… Nu-mi place când îndrăznesc să gândesc că vreau să pun pe cineva la punct.

Știu că granițele dintre noi sunt extrem de importante, deoarece unii pot intra cu bocancii în viața ta făcând ravagii, însă vreau ca mereu să reacționez conștientă că acel om, indiferent de nivelul sau de mitocănie, este rupt din Dumnezeu, doar că nu are habar”, adaugă ea.

Citeşte și: Nadine și-a schimbat radical viața în Franța. Ce studiază împreună cu fiul său: „Uneori, el are răspunsuri pe care eu nu le am”

Citeşte și: Fiul lui Nadine este adorabil! Cum îl pregătește pentru când va deveni soț

„Meditez, stau în perioade lungi de introspecție, îmi analizez emoțiile generate de astfel de situații conflictuale, mă duc la rădăcina lor”

Nadine se analizează de fiecare dată, de aceea are convingerea că, uneori, a picat testul, pentru că a avut izbucniri pe rețelele de socializare. „De fiecare dată când îmi propun o astfel de transformare, viața mă pune constant în situația de a-mi testa „munca”.

Anul asta am dat greș odată, aici, pe social media. Am picat testul. Vor urma și altele.

Între timp, meditez cu specific pe această atitudine de „cine te crezi, bă, tu, ca să-mi vorbești tu mie așa?” Adică acea atitudine de om superior care trebuie să curețe din calea sa muritorii”, susține ea.

Își cunoaște reacțiile și emoțiile, le controleaz, caută cea mai bună soluție.”Meditez, stau în perioade lungi de introspecție, îmi analizez emoțiile generate de astfel de situații conflictuale, mă duc la rădăcina lor, adică atunci când au luat naștere prima oară.

Fac simulări mentale pentru a înțelege ce fel de reacție s-ar potrivi mai bine în așa fel încât să nu rămân cu ciungă în cap. Iar dacă rămân, să înțeleg că aceea a fost cea mai bună soluție în acea situație. Mai ales că știu că am prostul obicei de a mă duce la război cu țânțarii cu tunul”, afirmă ea.

Citeşte și: Cum își câștiga Nadine banii în tinerețe, pe când era în SUA

Citeşte și: Nadine a dezvăluit drama prin care a trecut: „Aveam păduchi și râie”

Vedeta, viață nouă în Franța

S-a mutat în Franța cu familia și acum trage din greu să își construiască o viață acolo, iar limba e prima prioritate. Nadine și fiul ei, Noah, iau cursuri de franceză de patru ori pe săptâmână, au început de la același nivel și împart același birou. A plecat cu soțul și copilul cu câte o valiză şi nimic mai mult.

Vedeta locuiește la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu maşina de primul oraş. “Pe proprietatea unde locuiesc se mai află un cal alb şi doi măgăruşi. De când mă trezesc şi până mă culc cântă tot soiul de păsărele în rest, linişte”, povestea ea pe blog.

Acum, Nadine e decisă să ducă povestea la alt nivel. “Noah și cu mine, copilul meu de 12 ani, am început cursurile de franceză de la același nivel; nivelul zero. Facem franceză de patru ori pe săptămână, fiecare lecție având o oră și jumătate. Ne facem lecțiile împreună, într-un birou împărțit în două; jumătate eu, jumătate el.

Mă uit la el și observ cât de important este pentru el să facă „școală” cu mami. Să învețe cot la cot cu mama sa”, povestea Nadine pe Facebook.

Nadine s-a luptat și cu alcoolul

Nadine a scăpat, cu ani în urmă, de un mare viciu Nadine a trecut prin schimbări radicale în ultimii ani. Vedeta a recunoscut, la un moment dat, că a dus o luptă și cu alcoolul, despre care avea impresia că îi schimbă realitatea. „Cei mai mulți oameni pe care îi cunosc au nevoie de afecțiune, dezalcoolizare, terapie, vacanță prelungită sau o reală conexiune umană. Mai toți umblă prin propriile vieți ca niște stafii.

Au ajuns aici pentru că nu i-a învățat nimeni să investească în propria persoană. A investi în sine nu înseamnă haine scumpe, botox sau vacanțe exotice – investiția în sine înseamnă introspecție care, în timp, va duce la cunoaștere de sine“, mărturisea Nadine Voindrough pe o pagină de socializare.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton