Bernardo Bertolucci, maestrul cinematografiei italiene, a murit la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi.
Bernardo Bertolucci a fost considerat unul dintre cei mai mari autori italieni ai generației sale
Bernardo Bertolucci, maestrul cinematografiei italiene, cunoscut pentru filme ca: „Ultimul tango la Paris” sau „Ultimul împărat” și „Il conformista”, recompensat cu două premii Oscar, dar și cu un Pale DOr onorific, a murit, luni, la vârsta de 77 de ani din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi.
Născut pe 16 martie 1941, Barnardo Bertolucci a fost regizor, scenarist și producător. Cunoscut pentru titluri ca „Last Tango in Paris”, „Little Buddha”, „Stealing Beauty” și „The Dreamers”, acesta a fost considerat unul dintre cel mai mari autori italieni ai generației sale. Înscris la Facultatea de Liberatură Modernă a Universității La Sapienza din Roma, a abandonat studiile pentru a se dedica cinematografiei. A început mai întâi prin a realiza scurtmetraje, precum „Morte di un maiale” și „La teleferica”, turnate în casa lui din Casarola. Prima lui slujbă, a fost cea de asistent de regie a lui Pasolini pentru pelicula „Accattone” cu Franco Citti și Adriana Asti, cu care s-a căsătorit mai apoi, La vârsta de 22 de ani, a regizat primul lui lungmetraj „La commare secc”, un thriller despre uciderea unei prostituate. Au urmat 24 de filme, din postura de scenarist din regizor.
„Ultimul tango la Paris/Last Tango in Paris”, cu Marlon Brando, Maria Scneider și Jean-Pierre Leaud, a stârnit controverse. Bertolucci a fost criticat de-a lungul anilor pentru că i-a ascuns actriței Maria Schneider detalii privind scena violului din film, pentru a putea obține de la aceasta o reacție cât mai veridică. Cineastul a recunoscut că s-a purtat oribil față de actriță la acel moment, însă a negat că are regrete. Filmul „Ultimul împărat” a fost premiat cu nouă trofee ale Academiei Americane, iar Bertolucci a primit două dintre acestea. Tototdată, din palmaresul său fac parte un Glob de Aur, un trofeu BAFTA, unul Donostia, BFI Fellowship, un Cesar și două David Di Donatello. Bertolucci a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Academiei Europene de Film, Leopard of Honor la Locarno și Leul de Aur pentru întreaga carieră ( Veneția). În 2013, a primit o stea pe Walk of Fame.
Citește și:
-Sophia Loren și secretele ei – ce nu știai despre cea mai frumoasă italiancă
-Poliția italiancă în misiune: a gătit paste pentru un cuplu de bătrâni
Sursă foto: Hepta.ro