Anamaria Prodan (50 de ani) a confirmat că are un nou iubit și a dezvăluit motivul pentru care nu dorește să ofere detalii despre actuala relație, deși este fericită.
În 2021, Anamaria Prodan s-a separat de al doilea soț, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf, după 13 ani de căsnicie. Ulterior, impresara a format timp de câteva luni un cuplu cu Flavius Nedelea, om de afaceri arestat într-un dosar de prostituție.
De ce nu face Anamaria Prodan relația cu noul iubit publică
În prezent, Anamaria Prodan iubește din nou, dar nu dorește să facă publice nici identitatea noului iubit, nici aspecte ce țin de relația lor de cuplu. Recent a explicat de ce a luat această decizie.
„Nu mai află nimeni. Când au aflat au venit fete antrenate în oraș și mi-au stricat căruța. Acum nu mai află nimeni”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Spynews.ro.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au confirmat în vara anului 2021 că s-au separat. La acea vreme, actuala parteneră de viață a fostului jucător de fotbal era deja însărcinată cu primul lor copil, un băiat, Liam.
Corina Caciuc, iubita lui Laurențiu Reghecampf, este însărcinată cu al patrulea copil al lui, tot un băiețel. Laurențiu mai are doi fii din primele două căsnicii. Alături de Mariana Pfeiffer, antrenorul îl are pe Luca, iar alături de Anamaria Prodan îl are pe Laurențiu Junior, alintat Bebe, Bebeto sau Reghe Jr.
„Copiii mei sunt foarte fericiți că am pe cineva lângă mine”
Anamaria Prodan mai are două fiice, Rebecca și Sarah, din prima căsnicie cu fostul jucător de baschet Tiberiu Dumitrescu.
„Copiii mei sunt foarte fericiți că am pe cineva lângă mine care a avut mare răbdare și multă încredere că voi putea trece cu capul sus peste încercările astea. M-a ajutat cu toată forța lui și m-a făcut să uit tot și să mă uit spre un viitor cu zâmbetul pe buze. M-a înălțat foarte mult și mi-a explicat că fiecare lucru în viața asta vine cu un scop. Vine să te facă mai puternic”, mai declara Anamaria Prodan în urmă cu puțin timp, la Antena Stars.
Cum își va sărbători Anamaria Prodan aniversarea de 51 de ani
Deși ține aspectele intime ale vieții de cuplu doar pentru ea, ocazional, impresara publică mesaje și citate prin care oferă mici indicii despre ceea ce se întâmplă în actuala relație. „Tot ce ai pierdut va fi înlocuit de ceva mai bun”, a postat Anamaria Prodan la un moment dat.
Pe 17 decembrie, Anamaria Prodan va împlini 51 de ani. Pentru Spynews.ro, vedeta de televiziune a declarat că se va sărbători așa cum face în fiecare an, alături de familie și prieteni. „Încă nu știu dacă rămâne România sau nu, așteptăm”, a adăugat.